26 noiembrie 2024

Patriarhul învățământului agricol românesc, 130 de ani

De la plecarea la Cele Veșnice a unei ilustre personalități a școlii de agronomie din România, Ion Ionescu de la Brad, patriarhul învățământului agricol românesc, s-au împlinit, recent, 130 de ani. O cifră rotundă, care ar fi fost și încă mai este un potrivit prilej de comemorare, de pioasă aducere aminte, dar un astfel de eveniment a fost greu de organizat chiar pe 16/28 decembrie, data la care savantul a părăsit această lume, în vâltoarea Sărbătorilor de Iarnă. Și la împlinirea a 50 de ani de la trecerea sa spre Eternitate, în 1941, o conferință de comemorare a fost ținută de ilustrul agronom academician Gheorghe Ionescu-Sisești abia pe 1 februarie 1942.

Pentru noi, băcăuanii, orice eveniment legat de viața lui Ion Ionescu de la Brad trebuie să fie considerat foarte important, pentru că din anul 1869, când savantul a pierdut postul de inspector general al Agriculturii, a venit în satul Brad (acum în comuna Negri), unde a cumpărat o moșie și unde s-a stabilit până la sfârșitul vieții. Personalitatea sa este astfel legată și de începuturile învățământului economic și contabil în județul Bacău, fixate în anul 1870, când a înființat, la Brad, Școala practică de agricultură.



Acum aproape trei ani, la bicentenarul nașterii sale, filiala Bacău a Societății de Istorie și Retrologie Agrară din România (SIRAR) și Asociația Arhiviștilor din Bacău, prezidate de profesorul și arhivistul Vilică Munteanu, au organizat două zile de comunicări, cu dezvelirea bustului savantului în Bacău și cu un pelerinaj la mormântul acestuia de la Brad. Iar la evenimente a fost prezentă și Irina Chiose, din SUA, stră-strănepoata celui omagiat. Și la sfârșitul anului 2016, SIRAR Bacău l-a comemorat, la 125 de ani, pe Ion Ionescu de la Brad chiar în satul în care se află mormântul său.

Ion Ionescu de la Brad (1818-1891) a fost revoluționar, agronom, economist, savant și scriitor și membru de onoare al Academiei Române. A pus bazele primelor cursuri de agronomie, pe care le-a inaugurat în anul 1842 la Academia Mihăileană.

Numele savantului este purtat, în prezent, de Universitatea Științelor Vieții din Iași, iar în Bacău a fost dat unei străzi și sălii de evenimente și cursuri a Filialei Bacău a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România.

 

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014