27 noiembrie 2024

Să gândim!

Multă lume crede că o să vină vremuri în care perioada pe care o traversăm acum va fi tratată similar celei în care Europa a fost sub stăpânirea legilor rasiale. Că istoricii, politicienii și chiar simplii cetățeni se vor întreba cum a fost posibil ca popoare întregi să fie ținute închise în case, ca zeci de milioane de oameni să fie lăsăți fără drepturi, să le fie refuzat tratamentul în spitale, în fine, să moară cu zile pentru că autoritățile au decis că sunt cetățeni de categoria a doua, care nu merită să primească nici un fel de atenție.

Situația e cu atât mai gravă cu cât amenințarea cu care guvernele și-au motivat despotismul nu s-a împlinit niciodată. Cel puțin nu până acum. Restricții, interdicții pentru anumite categorii de persoane, obligații pentru altele au fost instituite în numele protejării de un rău care nu doar că nu a mai venit, ci a și fost cu intenție exagerat.



Pentru a-și duce la îndeplinire planurile, cei aflați în spatele orechestrării acestei situații nu s-au dat în lături să deformeze inclusiv adevărurile științifice, aplicând cenzura acolo unde știința spunea altfel decât ei și clamând că e obligatoriu să credem cele spuse de ei ca fiind adevăr științific și să nu îndrăznim să ne îndoim și să verificăm.

În primul an al celei mai „puternice pandemii” a ultimilor secole, excesul de mortalitate – adică oamenii morți peste media anuală obișnuită – a fost de numai 0,16 la sută la noi în județ. Și așa cum am mai analizat și anul trecut, acest exces nu poate fi pus integral pe seama COVID-ului, ci și a închiderii spitalelor pentru pacienții non-COVID și a refuzului tratamentului pentru anumite categorii de bolnavi. Dacă mai punem la socoteală o natalitate negativă de încă 0,16 la sută, rezultă un spor natural negativ de circa 0,32 la sută. Spre comparație, în trei ani de participare la Primul Război Mondial, România a cunoscut un spor natural negativ de aproape 15 %, adică o medie de circa 5 procente pe an. Mortalitatea a fost de aproape 8,7 la sută, deci aproape 3 la sută anual.

Vor trebui, cu siguranță, să existe responsabilități pentru ceea ce s-a petrecut în acești ani. Vor trebui să existe persoane trase la răspundere, averi confiscate și reguli rescrise pentru a împiedica o nouă reeditare a acestui tip de situație. Așa cum trebuie noi reguli pentru a împiedica ceea ce se întâmplă pe piața energiei, unde prețurile sar fără alte motive decât cele ale unor speculatori. Pentru că – credeți sau nu – atât „pandemia” cât și creșterile de prețuri la gaz sau electricitate sunt legate între ele, fiind consecința directă a lăcomiei unora și a tentației spre totalitarism a altora.

 

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014