26 noiembrie 2024

Săracii săraci

N-am văzut un an în care, încă din prima zi, prețurile să nu o ia razna. S-au dus rachetă, în sus, toate. Oamenii au apucat să se bucure o noapte, cea dintre ani, sperând că totul va fi mai bine în 2022.

Doar că, după ce se vor mai liniști bubuiturile pocnitorilor și alcoolul se va evapora din creiere, euforia Revelionului va fi înlocuită de realitatea imediată. Până atunci, mai nimeni nu a simțit că pâinea e clar mai scumpă (cu peste 1 leu) față de toamna trecută, de exemplu. De carne, nu mai zic. Sunt mulți care, din păcate, nici măcar de sarbători nu i-au putut simți gustul.



Se târăsc, bieții de ei, cu salariul minim pe economie sau cu pensiile de mizerie, sperând la o iarnă mai puțin geroasă, când nu vor fi nevoiți să bage multe lemne pe foc sau să deschidă repartitoarele de căldură. De ei, nu știe lumea. Niciodată nu i-au cunoscut, afară doar de câțiva samariteni care îi mai vizitează (dacă-i vizitează), la sărbători, și atât. De-asta nici n-ai să-i mai vezi pe la urne, când va fi să fie.

Ei se grijesc de viețile lor amărâte, pe care niciun chip să și le poată schimba, în bine. De trei decenii, am tot văzut c-așa e lumea – egoistă și nedreaptă. Și cum, de la an la an, s-a mărit ecartul dintre cei săraci de-a binelea și cei îmbogățiți prin nejustă cauză. Cel mai greu mi-e să-i înțeleg pe parlamentarii care, deși se bucură de privilegii și retribuții cu mult peste salariul minim pe economie, fac tot soiul de potlogării „legale” care să le aducă și mai multe venituri. Bunăoară, sunt unii care s-au mutat cu domiciliul în afara Capitalei și a județului Ilfov, doar ca să încaseze și mai mult din diurne.

Așa primesc „săracii” ăștia 4.600 de lei, ca să își găsească un loc unde să stea cu chirie. 1.000 de euro, lunar. Neimpozitați. Cu banii ăștia, aroganții au petrecut sărbătorile în Dubai, nicidecum pe plaiurile mioritice, unde ar fi fost de recomandat, dată fiind frumusețea românească a sfârșitului de an. Culmea e că ei erau tocmai cei care clamau, până nu demult, economisirea la superlativ, insistând pe blocarea majorărilor de pensii, înghețarea salariilor bugetarilor și câte și mai câte. Ei sunt adevărații săraci ai României, care și-au golit sufletele de orice sentiment de compasiune și empatie.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014