19 octombrie 2024
ActualitateNoi programe de formare profesională a șomerilor

Noi programe de formare profesională a șomerilor

Mai mulți șomeri aflați în evidența Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bacău vor începe încă din luna ianuarie un curs de calificare. Mai exact, 28 persoane (împărțite în două grupe de câte 14), aflate în căutarea unui loc de muncă, se vor pregăti pentru a profesa meseria de operator introducere, validare și prelucrare date sau de ospătar (chelner) vânzător în unități de alimentație. În întreaga țară, în prima lună a anului, vor fi deschise 59 programe de formare profesională la care vor fi cuprinse 874 persoane.

Pe primul loc se situează județele Brașov și Dîmbovița cu câte 5 cursuri la care vor participa 70 persoane și municipiul București cu tot atâtea programe și cursanți. Locul secund este ocupat de județul Vaslui cu 4 programe de formare profesională la care vor fi angrenate 56 persoane.



Urmează, pe locul III, județul Prahova cu 3 cursuri și 44 participanți. În total, în 19 județe vor demara de la 2 programe în sus, pentru un număr de cel puțin 28 șomeri. În schimb, în alte 17 județe nu va începe niciun curs în ianuarie 2022. Reamintim că AJOFM Bacău este acreditată să desfășoare cursuri în 16 meserii: lucrător în comerț, patiser, ospătar (chelner) vânzător în unități de alimentație, bucătar, operator confecționer industrial, agent de vânzări, operator introducere, validare și prelucrare date, contabil, inspector/referent resurse umane, operator la mașini unelte cu comandă numerică, electrician în instalații energetice, sudor, instalator instalații tenico-sanitare și de gaze, mecanic auto, lucrător finisor pentru construcții și lucrător în structuri pentru construcții.

Pregătirea profesională prin AJOFM este gratuită, pentru șomerii aflați în evidența ei. Cei din altă localitate decât Bacăul beneficiază și de decontarea cheltuielilor cu transportul. La formare profesională gratuită au dreptul și cei care obţin venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă (ISR-500 lei) şi sunt înregistrați la agenţiile de şomaj.

Același drept îl au și persoanele care şi-au reluat serviciul la încetarea concediului pentru creşterea copilului, precum şi cele care s-au întors la lucru, după recuperarea capacităţii de muncă, ulterior pensionării de invaliditate. Cei interesaţi să se califice ori recalifice într-o anumită meserie sunt aşteptaţi să-şi exprime din timp opţiunea la AJOFM Bacău, str.Ioniţă Sandu Sturza, nr.63, telefon 0234525265 sau 0234576286 ori la Centrul de Formare Profesională Bacău (str.V.Alecsandri, nr.25, etajul IV, 0234514859).

 



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img