23 decembrie 2024

Ovidiu Ungureanu ne cheamă într-un port al prieteniei

Anul trecut, înainte de Crăciun, eram la Ovidiu Ungureanu, în elegantul și primitorul său Studio Chromatique, împreună cu mulți invitați de-ai lui, regăsibili și în seria de portrete expuse pe pereți. Lui Ovidiu îi venise minunata idee să facă, într-o atmosferă și un cadru de sărbătoare, fotografii cu oamenii din domeniul cultural-artistic al Bacăului, reunindu-i astfel, printr-o originală formulă. Dincolo de orgolii, de rivalități, de vanitate, atât de prezente în mediul artistic, din păcate, Ovidiu căuta o armonie, un sentiment de confraternitate. Are generozitatea, noblețea de a-și privi cu empatie modelele, de a le ridica deasupra banalului și a le pune în lumina cea mai favorabilă, cea mai bună. Iar cum câteva zile, tot înainte de Crăciun, m-am reîntâlnit cu el la expoziția „Tur de confrerie”, de la Centrul de Cultură „George Apostu”. Ovidiu, cu alura lui de adolescent longeviv, cu figura lui exotică, având ceva dintr-un mister aztec, se întoarce în timp, cu gândul, la viața lui de pe mare, când era navigator, și aruncă o punte între trecut și prezent. Fotografiile sunt actuale, dar sentimentul, feelingul este dintotdeauna, pentru că Ovidiu este un om deschis, cald, sensibil, un sentimental care-și construiește, prin arta sa, și un edificiu afectiv. Sunt, în expoziția de care aminteam, imagini cu marea, cu valurile, cu vapoare, pescăruși, pontoane, țărmuri și porturi, cu o poezie a liniștii și o chemare a depărtărilor. Mereu în căutarea unei clipe de grație, pe care o „vânează” cu infinită răbdare, artistul fotograf imortalizează imagini pe peliculă, suspendând parcă timpul, oprit astfel din zborul său. Imagini surprinzătoare, care-ți captează atenția, îți rețin privirea, îți dezvăluie aspecte, detalii inedite, și îți transmit mesaje încărcate de emoție.
Dar, mai mult decât un artist înzestrat, cu vocație, pasionat de cercetarea sa în zona inefabilului, Ovidiu este un ferment, un catalizator de energii creatoare, dovadă sunt edițiile repetate ale taberei de la Tescani, unde își adună confrații, pentru astfel de rezidențe el desfășurând și un veritabil talent de organizator. Este apoi o prezență constantă și activă la multe evenimente culturale, la premiere, în teatru, având cu el aparatul de fotografiat și de filmat, prelungind prin imagini reverberațiile frumoaselor clipe, conservând memoria faptelor.
De oriunde se află, din spatele aparatului, Ovidiu ne face mereu un semn cu mâna, chemându-ne într-un port al prieteniei, ca să ne bucurăm împreună de viață, de artă.





spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img