5 noiembrie 2024

Blăgești, locul unde lumea se întoarce

Un loc unde mulți își doresc să trăiască și să prospere este Blăgești, o comună cu peisaje frumoase, cu un aspect în care tradiționalul se îmbină pretutindeni cu modernitatea. Peste 1000 de elevi de generală învață la școlile din comună, deși le-ar fi ușor să urmeze cursurile în orașul Buhuși, aflat în imediata apropiere. Blăgești este și locul unde localnicii plecați în străinătate se întorc și inversează trendul demografic descrescător de până în 2011 – anul ultimului recensământ național. Blăgeștiul este un loc în care administrația locală rezolvă problemele de trai deloc simple pe care le are cam tot spațiul rural românesc.



Ținte atinse în 2021

Laurențiu Munteanu, personalitatea comunei  Blăgești în ultimele două decenii, primarul mereu reales cu o mare majoritate, începe cu ceea ce este legat de copii (”ei reprezintă viitorul și dacă ne ocupăm de asta va fi mai bine pentru Blăgești, pentru Bacău, pentru țară”), după care urmează celelalte, tot foarte importante.

Așadar:

  • ”În primul rând, am dat în folosință sala de sport, cu 182 de locuri, realizată de Compania Națională de Investiții, în satul Blăgești, cel de reședință. Am amenajat terenul de sport la Școala Buda, am renovat toate școlile. Au toate încălzire centrală, au grupurile sanitare în interior. Totul este în regulă și cu autorizațiile sanitare”. La fel – grădinițele din comună.

Legat de aceastea, trebuie spus că Școala Blăgești, aflată în apropierea Primăriei, arată superb. Construită în stil tradițional, impecabil renovată, este cam ceea ce-și închipuia Barbu Șt. Delavrancea despre școala domnească.

  • Apoi, Laurențiu Munteanu vorbește despre drumuri. Șoseaua spre Pârjol, care reduce cu 30-40 km distanța Buhuși-Moinești, a fost finalizată, cu excepția a 5 km neasfaltați, care traverseaza o pădure. ”Au fost probleme juridice – niște litigii privind proprietatea -, care i-au împiedicat pe constructori să poată lucra acolo, dar este în curs de rezolvare și această chestiune”, ne-a asigurat primarul.
  • A fost realizat în totalitate și are toate aprobările proiectul pentru rețeaua de gaze.
  • Proiectul de apă-canal, aparținând CRAB, prin Agenția Intercomunitară de Dezvoltare Bacău (ADIB) a ajuns în faza de licitație a lucrărilor. Este o investiție mare, cu 40 km de conducte pentru apă și tot atât pentru canalizare, în toate cele cinci sate, plus conducta de colectare a apelor uzate, care va ajunge în stația de epurare de la Buhuși.
  • A fost realizată documentația pentru programul de asfaltare (”betonare, asfaltare, șanțuri laterale, tot”) pentru 8 km de ulițe, depus deja pentru finanțare în cadrul proiectului guvernamental ”Anghel Saligny”. Asta în condițiile în care majoritatea drumurilor și străzilor din comuna Blăgești, mult mai mult decât 8 km, sunt deja asfaltate.
  • Elevii vor primi cadouri de Crăciun, din fondurile Primăriei.
  • Cei mai defavorizați 150 de blăgeșteni vor primi pachete din partea Primăriei.
  • Festivalul de Tradiții, din ziua de 30 decembrie, se va desfășura neabătut, primind tot sprijinul din partea Primăriei.

2022 – Anul apei și gazelor

Primarul Laurențiu Munteanu își dorește ca anul 2022 să fie unul al finalizării efective a marilor proiecte. ”Ne-am săturat să tot spunem oamenilor că va fi, dar nu este. Documentele sunt gate în totalitate, doar trebuie puse în operă”. Așadar, în 2022 vor urma:

  • Realizarea rețelei de gaze.
  • Realizarea rețelei de apă potabilă și canalizare.
  • Deschiderea unei grădinițe cu program prelungit.
  • Dotarea școlilor cu tot ceea ce au nevoie.
  • Asfaltarea unor ulițe, dacă proiectul înaintat în acest scop va urma făgașul firesc.
  • Repararea unor drumuri.

Fiii satului se întorc

Apariția investitorilor în Blăgești, rod al strădaniilor de promovare depuse de  echipa administrativă a comunei, a adus beneficiile scontate. A contat și faptul că în Blăgești lupta politică în comună nu este atât de oarbă și distructivă ca la ”centru”. Indiferent de partidul de care aparțin, localnicii au pus deasupra interesul comunei lor, astfel că stabilitatea și liniștea din Blăgești conving pe oricine vine din afară. Au fost create aici, în localitate, mai mult de 400 de locuri de muncă, în confecții, construcții și industria materialelor de construcții. Mulți alți blăgeșteni lucrează în Buhuși, așa că, pentru localnici, agricultura nu mai este unica activitate de subzistență, ca în trecutul deloc îndepărtat. Mulți blăgeșteni, plecați în străinătate, se întorc și se stabilesc definitiv în locurile natale, construind gospodării noi și frumoase, care pot fi văzute pretutindeni. Ei pot câștiga aici aproape ca în Vest, cu marele avantaj că dorm acasă, cu ai lor. Populația a crescut cu câteva sute de persoane în ultimii ani, la fel ca numărul căsătoriilor oficiate la Primărie. Un calcul neoficial arată că numărul locuitorilor a crescut de la puțin peste 7000 la 7400. Sunt semne clare că Blăgești se află pe o traiectorie pozitivă, spre deosebire de majoritatea localităților rurale din țară, care se pustiesc pe zi ce trece.

O urare din suflet

Pentru că se apropie Crăciunul și o nouă ediție a Festivalului de Tradiții, primarul Laurențiu Munteanu profită de discuția pe care o avem pentru a le transmite un mesaj de suflet consătenilor săi: ”Din partea mea, a Consiliului Local, a aparatului Primăriei, urez multă sănătate, sărbători fericite, La Mulți Ani! tuturor locuitorilor comunei Blăgești și celor dragi lor, blăgeștenilor de aici și celor plecați în alte părți”.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri