Dacia Buzau – Stiinta Bacau (sambata, ora 11.00)
E un meci care poate servi drept busola. Atat pentru Dacia Buzau, cat si pentru Stiinta. Gazdele vizeaza a patra victorie la rand, ce le-ar securiza prezenta pe podium, in timp ce studentii vor sa confirme statutul de echipa care cedeaza greu. Asta daca cedeaza! S-a vazut si saptamana trecuta, cand elevii lui Cornel Paduraru au intors rezultatul in partida cu CSM Suceava, impunandu-se in final cu scorul de 3-2.
Nu-s de neinvins
Reusita din meciul cu sucevenii a fortificat moralul bacauanilor, care abordeaza runda a patra cu optimism. „Fiind o echipa cu multi jucatori tineri, asemenea jocuri si, in special, astfel de reveniri pe tabela de marcaj iti dau un plus de incredere pentru etapele care vin. Mergem la Buzau cu increderea ca putem obtine un rezultat bun. Vom intalni un adversar in forma, dar in niciun caz de neinvins”, a declarat Paduraru.
Strans, dar nu la egalitate
Suita de victorii ale buzoienilor il pun in garda pe Paduraru, dar nu-l impresioneaza mai mult decat e cazul: „Sa nu uitam ca Buzaul nu a avut pana acum meciuri foarte grele. Primul lor examen cu adevarat dificil este tocmai cel cu noi. Va fi o confruntare stransa, asa cum au fost mai mereu duelurile intre noi si ei”. Despre nota de echilibru care planeaza asupra partidei de la Buzau, vorbeste si ultima intalnire directa, de acum o luna, cu ocazia unui turneu de verificare, incheiata cu o neobisnuita remiza, 2-2. Ceea ce nu va fi, desigur, cazul sambata!
Programul celorlalte partide ale etapei a treia
Seria Est: Arcada Galati – CSM Suceava, CS tricolorul Ploiesti – CS Niro Guard Bucuresti, CSU Stiinta Bucuresti – Rapid Bucuresti.