Teatrul este o încăpere mare, fără ferestre, unde oamenii devin ferestre, așa sună convingerea unui dramaturg român, unul foarte cunoscut și jucat în întreaga lume, la Matei Vișniec mă gândesc, care trăiește de mai multă vreme în Franța. Devenind ferestre, oamenii din sală se deschid spre cei de pe scenă, care joacă tot felul de întâmplări, unele vesele, altele triste, așa cum este în viață, între actori și public țesându-se o legătură, pornind de la emoții împărtășite. Mergem la teatru, singura formă de artă vie, ca să privim și să ascultăm o poveste, spusă de mai multe personaje sau de unul singur, în cadrul unui monolog.
Iar teatrul băcăuan are un festival, unic în țară, dedicat acestei forme de artă dramatică, recitalul. Reluarea acestuia, după anul 2000, în noi formule, cu participare internațională, și instituirea, ca secțiune a festivalului, a unui concurs de monodrame, ajuns la a VIII-a ediție (amintesc, ca realizare deosebită, și apariția volumului de „Monodrame premiate”, editat de Fundația Culturală „Camil Petrescu”) este un fapt care conferă importanță Teatrului Municipal „Bacovia”, mărindu-i vizibilitatea și ridicându-i cota la bursa actuală a valorilor artistice.
Teatrul băcăuan face un lucru demn de laudă susținând acest gen al dramaturgiei originale românești, monodrama, textele beneficiind de spectacole-lectură, iar cele premiate fiind puse în scenă. La ediția 2021, piesa premiată de juriu se numește „Liliana în drum spre mare”, de Crista Bilciu, poetă, regizoare, dramaturg. Este a doua oară când autoarea ia un premiu la Bacău, ea declarând că festivalul de aici i-a „schimbat destinul”. A încetat după aceea să mai fie un outsider care bătea, fără să fie auzită, pe la ușile teatrelor. Monodrama ei de debut, din 2015, „Pe jumătate cântec”, o tristă poveste despre ratare, a propulsat-o în top, odată cu protagonista one-woman-show-ului, Anda Saltelechi, spectacolul lor fiind invitat la zeci de festivaluri, rolul aducându-i și actriței multe premii. Festivalul de la Bacău i-a dat o șansă Cristei, și curaj să scrie în continuare. E idealistă și crede în puterea artei, dorindu-și ca fiecare poveste a ei „să facă lumea nu neaparat un loc mai bun, dar măcar mai suportabil”.
În „Liliana în drum spre mare”, personajul este o fetiță diferită de ceilalți copii, pentru că are un mic retard, deci și nevoi speciale. Pare că înțelege mai greu lucrurile, pe care trebuie mereu să le deseneze, ca să și le apropie. Nu vrea să plece de acasă, și nici să crească mare, de aceea nu-și mănâncă pachețelul cu mâncare pus de mama ei în ghiozdănel. Are părinți tare buni și foarte grijulii, deși cam în vârstă, părând niște bunici, mai curând. Înainte de aniversarea zilei ei de naștere, la școală fiind, este surprinsă de venirea fratelui ei, Steluș, care îi spune că o duce să vadă marea, acolo, pe cer, fiind cele mai mari stele. Excursia este de fapt o tentativă de răpire, pentru că Liliana este copilul abandonat de Steluș și fosta lui soție, părinții bărbatului crescând fetița, pe care au dus-o la tratamente, s-au ocupat de ea, înconjurând-o cu cea mai mare dragoste.
Liliana sporovăiește, veselă ca o vrăbiuță, în timpul drumului cu mașina, desenând în același timp. Până când, își dă seama că se petrece ceva ciudat, ascultându-l pe Steluș vorbind la telefon cu tatăl ei. Mașina, dată în urmărire, va fi oprită, al un moment dat, de un echipaj de poliție, și Liliana va fi recuperată de bunicii ei. Din dialogul acestora cu fiul lor se înțelege că acesta era un escroc mărunt, autor al unor broșurici cu o schemă de îmbogățire, pe care fetița le crede cărți și vrea să deseneze pe ele, să le înfrumusețeze, pentru ca „fratele” ei să le vândă cu succes. În final, când Steluș își dă seama cât de mult a greșit, urmând să-și primească pedeapsa pentru asta, fetița e fericită pentru că e cu toată familia, de ziua ei. Moment în care, pe cer, deodată, s-au aprins artificii. „La mulți ani, Liliana!” O poveste emoționantă (spusă emoționant, într-un spectacol-lectură, de talentata actriță băcăuană Minodora Broscoi), având și multă tristețe în ea, despre puritatea și frumusețea unui suflet de copil, despre prospețimea inocenței, a candorii care descurajează urâtul și răul din lume, îi alungă cenușiul, umplând-o de culori și luminițe scânteietoare.
