An de an, la această vreme, în murmur de colind și de bună veste, Biserica ne invită spre a ne pregăti de un nou început. La care putem lua parte într-un mod extraordinar, printr-o naștere din nou. Menită a lămuri taina venirii noastre în lume, taina renașterii prin credință… dar și taina cea din veac ascunsă a devenirii (Romani 16, 25). Prin Dumnezeu, Cel vechi de zile. Cel fără de început și fără de sfârșit, El, Creatorul cerului și al pământului, Părintele veșnic al universului, vine să trăiască printre noi, să fie asemeni nouă, să ni se arate solidar, primind viața cea plină de bucurii și de speranțe, de nevoi și de lipsuri, de întristare și de împlinire. Știindu-ne descumpăniți în fața tainelor vieții, vine să ne învețe despre Sine, despre noi, despre faptul că avem un destin veșnic ce trebuie pregătit încă de aici.
Vestea covârșește! Și cum ar putea fi altfel? Ne vine tuturor un musafir de Sus. Ne simțim mândri că, potrivit promisiunii făcute la plinirea vremii, Fiul lui Dumnezeu Se întrupează de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara, în cetatea Betleemului. Un înger ne deschide ochii minții, descifrându-ne taina minunată: Vi se naște astăzi Mântuitorul, care este Hristos – Domnul (Luca 2,11). O taină care ne încredințează că, prin Cel născut și prin evanghelia Sa, ni se revarsă, aici și acum, lumina cunoștinței, dar și a noastră primire în curțile Tatălui, asemeni fiului celui risipitor. De aceea este Crăciunul o sărbătoare a bucuriei. Căci, trăim, în aceste zile, sentimente de gingășie față de Prunc, dar și emoții de sfială sfântă, plină de încărcătură gravă, pentru că știm și înțelegem că prin ochii Sfântului Copil ne privește Fiul lui Dumnezeu, din a Sa veșnicie, de dincolo de gând și de cuvânt.
Într-o zi ca aceasta, însă, se petrece și o altă minunată transformare. Cu toții ne întoarcem la gingășia copilăriei, ascultând împreună, cei mici și cei mari, cânturile vestitoare ale Nașterii, glăsuite pe armonii străvechi românești, care dau simțământul legământului cu cei care au fost înaintași ai noștri întru credință. Izvorâte din inimi de demult și purtate pe buze, ca daruri și ofrande aduse Pruncului Iisus, colindele sunt aur, smirnă și tămâie.
Să primim, dar, cu suflete deschise și pline de bucurie, pe Cel dintâi și Sfânt colindător, venit din înălțimi de Cer, dintre îngeri și astre, spre a-I încuviința glăsuirea colindului Sfânt și bun în vorbe și în armonii cerești. Căci, de Crăciun, dincolo de toate, esențial este a-L vedea pe Hristos în mijlocul nostru! Minunea fiecărei zile! Slăviți-L!
Inspector scolar,
pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu
