Arta nu este pasiunea mea. Arta sunt eu. Arta ești și tu. Arta este lumea văzută din interior, iar mie, în calitate de introvertită profesionistă, îmi place să văd lumea din interior. Nu are sens? Bine. Gândește-te la un măr. Oamenii îi apreciază exteriorul. E lucios, e atrăgător.
Nu mulți pot afirma că preferă să mănânce cotorul în loc de miez, nu-i așa? Ei bine, aici intru eu în discuție. Căci cotorul este începutul și sfârșitul unui măr, iar sufletul meu este începutul și sfârșitul meu. Mulți oameni trec pe lângă mine, dar câți dintre ei merg mai departe de coajă, de hainele pe care le purtăm zilnic, ca să ne ferim de adevărul identității noastre?
Toți ne începem romanele cu gândul în permanență la deznodământ. Suntem atât de înfometați, că ignorăm micile gustări din jurul nostru cu gândul la marele ospăț al sfârșitului. Eu aleg să mă înfrupt cu câte puțin din toate. Și poate că tot mi-e foame, dar pentru o clipă pot să simt că trăiesc arta la care toți aspirăm.
Ce este arta pentru mine? Arta este iluzia că sunt numai suflet. Cuvintele sunt arta mea.Dar eu nu devorez cuvinte pentru că vreau. Nu. Eu trebuie să consum cuvinte. Și nu orice cuvinte, prinse în fugă de o aripă, luate de pe cine știe ce briză de vânt. Ci cuvinte care mă schimbă, trup și esență. Iar cuvintele care mă schimbă pe mine nu sunt cele care te schimbă pe tine. Cu toții știm că ai vrut mereu să fii altcineva, măcar pentru o clipă. Găsește-te! Găsește-ți cuvintele! Și vorbește-le, vorbește-le în interior, ca să se audă în exterior. Asta e puterea cuvintelor. Te pot distruge, dar te pot recrea în mii de feluri dacă le lași să te exploreze. Arta îți închide ochii și îți deschide sufletul.
Dar ah, ce eternitate scurtă desparte creația de creator! Și, deodată, te trezești cosând ceva ce nu a fost nicidată rupt, de dragul artei. Mișcarea repetitivă a mâinii devine mișcarea repetitivă a minții. Liniile ce le încurc pe foaie devin gândurile ce le descurc în palatul minții mele. Și așa ajunge cercetătorul cercetat. Așa ajung eu să creez imagini vizibile din cuvinte invizibile. Așa ajung eu să mă desenez pe mine când te desenez pe tine. Așa ajungi tu să pui mâna pe creion și să adormi. Iar când te trezești, tot ce a rămas ești tu.
Cred că am găsit ordinea din acest haos. Pasiunea mea nu este arta. Pasiunea mea este să transform sensul în nonsens, până are sens. Și acum ai aflat și tu.
Text & desen: Daria Humă, clasa a VIII-a, elevă la Școala Gimnazială „Constantin Platon” și la Cercul de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău