30 septembrie 2024
ActualitateVin banii pentru salariile restante de la Protecția Copilului

Vin banii pentru salariile restante de la Protecția Copilului

Luni, 13 decembrie, consilierii județeni s-au întâlnit online, în ședință de îndată, pentru a dezbate și aproba proiectul prin care se alocă sumele de bani necesare plății salariiilor angajaților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului. Ședința a fost ocazionată de apariția, vinerea trecută, a normativului prin care județului Bacău i-au fost alocate circa 6,5 milioane de lei, în principal pentru DGASPC.

„Urgența este motivată de faptul că, în proiectul ordinei de zi, se află înscris proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al județului pe anul 2021 care are ca obiectiv achitarea drepturilor salariale ale angajaților DGASPC pentru munca prestată în luna precedentă. (…) Au fost aprobate 6,5 milioane de lei, destinate DSAPC și altor cofinanțări, deși necesarul pentru Protecția Copilului era de circa 29 de milioane de lei, din care numai salariile pe o singură lună, cu tot cu plățile către stat, reprezintă circa 10,5 milioane de lei. Diferența o vom asigura noi, de la bugetul județului.



S-a acordat o sumă egală pentru toate județele, întrucât nu mai sunt fonduri la fondul de rezervă”, a arătat Valentin Ivancea, președintele CJ Bacău. Sincopele în plata salariilor la DGASPC au apărut o dată cu pandemia, dar s-au acutizat, în ultimele luni, din cauza creșterii prețurilor la energie și gaze, fenomen care s-a reflectat atât în facturile lunare la utilități, cât și în nivelul prețurilor pentru hrană, îmbrăcăminte, medicamente etc. Și asta în vreme ce standardele de cost în baza cărora ministerul de resort a stabilit necesarul anual pentru finanțarea serviciilor sociale din cadrul DGASPC au rămas aceleași.

Cert este că o parte din banii care se vor direcționa către Protecția Copilului vor ajunge și la proiectele, aflate încă în derulare, prin care s-au construit locuințe pentru persoanele cu dizabilități dezinstituționalizate, în procesul de restructurare a centrelor DGASPC.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img