27 noiembrie 2024

Amenzi dure pentru muncă ”la negru”

Aproape 50 la sută din valoarea totală a amenzilor aplicate pe parcursul lunii noiembrie pentru încălcarea legislației muncii o reprezintă cele date pentru utilizarea în activitate a lucrătorilor, fără forme legale.

Astfel, în noiembrie, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bacău a verificat 272 de angajatori și i-a amendat pe 41 dintre aceștia. Valoarea totală a amenzilor dispuse de către inspectorii ITM se ridică la 376.800 lei. Din această sumă, 170.000 lei însumează sancțiunile contravenționale determinate de practicarea muncii ”la negru”.



În legătură cu acest fenomen, Dan Buftea, purtătorul de cuvânt al ITM Bacău, ne-a precizat: ”În noiembrie, au fost depistați șase angajatori care practicau munca fără forme legale. La aceștia au fost identificate nouă persoane care lucrau și nu aveau contract individual de muncă. Toți cei șase angajatori au fost sancționați contravențional”. Mai exact, din totalul amenzilor date pentru muncă nedeclarată, o parte au fost pentru neîncheierea în formă scrisă a contractului individual sau netransmiterea acestui document în Registrul general de evidență a salariaților (REVISAL).

Nu au lipsit nici cazurile în care un salariat avea contractul suspendat de către angajator, dar lucra la firma acestuia în momentul controlului ori avea încheiat actul amintit pe timp de muncă parțial, însă desfășura activitate și în afara orelor de program. Alte 12 amenzi care au însumat 31.800 lei au drept motivație nerespectarea prevederilor legislației privind munca suplimentară și de noapte, repausul săptămânal și Registrul general de evidență a salariaților, în format electronic.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014