19 octombrie 2024
ActualitateContribuție mai mare la pensiile private obligatorii

Contribuție mai mare la pensiile private obligatorii

Contribuția la Pilonul II de pensii, respectiv la fondurile administrate privat, la care participarea este obligatorie pentru salariații de o anumită vârstă, va crește până în anul 2024. Acesta este unul din obiectivele Programului de guvernare al PSD și reprezintă acum o direcție în care va acționa actualul guvern PSD-PNL-UDMR. Astfel, până în anul 2024 contribuția la Pilonul II va crește de la 3,75 la 4,75 la sută.

Aceasta nu înseamnă că salariații vor plăti mai mult, deoarece cota de participare la unul din fondurile de pensii administrate privat este virată din contribuția de 25 la sută datorată de ei și reținută pentru sistemul public, respectiv Pilonul I. Sistemul privat a fost introdus efectiv în septembrie 2007, când a început aderarea la unul din cele 7 fonduri înființate, iar colectarea contribuției a demarat în 2008.



Conform Legii 411/2004, actualizată, care reglementează pensiile private obligatorii, la unul din fondurile de administrare a acestora sunt obligați să se înscrie toți angajații care au până în 35 de ani. Cei care au între 35 ani și 45 ani pot adera opțional. În 2008, cota de contribuție la acest sistem a pornit cu 2 la sută din CAS-ul individual de 10,5 la sută, datorat atunci la pensia publică (Pilonul I).

Contribuția la pensia privată obligatorie ar fi trebuit să crească la 6 la sută până în 2016, numai că acest grafic nu s-a respectat. În momentul de față, s-a ajuns la 3,75 la sută din CAS-ul individual, care din ianuarie 2018 este de 25 la sută. Contribuția la pensia privată este virată de către angajator în contul bancar personal al titularului.

Deci banii adunați (activul personal net) aparțin exclusiv salariaților contribuabili. De reținut și că Pilonul II funcționează ca un depozit bancar, deci la banii strânși se acordă dobândă, numită randament, care trece de 8 la sută pe an, în medie. Suma adunată de către fiecare contribuabil ar urma să reprezinte între 20 și 25 la sută din pensia cuvenită lui din sistemul public, în momentul atingerii vârstei standard de pensionare. Participantul își poate alege fondul de pensii în funcție de performanța acestuia. Lista administratorilor fondurilor și informații privind randamentul acestora se află pe siteul www.asfromania.ro al Autorității de Supraveghere Financiară.

Opțiunea trebuie să fie exprimată în termen de 4 luni de la angajare. Dacă alegerea nu a fost făcută în acest termen, atunci salariatul în cauză va fi repartizat aleatoriu la unul din fonduri. Să mai notăm că tipurile și condițiile de acordare a pensiei private vor fi cuprinse într-o viitoare lege.

 

 



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img