Cu toții avem nevoie de mici momente în care să „evadăm” din lume, în care să fim noi cu noi, să ne întrebăm: „Ce mai faci? Ești bine?”, însă foarte rar le găsim cu adevărat. Pentru unii, poate este cafeaua de dimineață, pentru alții, drumul cu autobuzul, prânzul de unul singur sau chiar privitul în oglindă. Pentru mine, este teatrul. Oriunde, oricând, oricum.
Teatrul este FRUMOSUL. Teatrul este și când cresc frunzele, și când devin ruginii, și când cad alene din copaci, și când se descompun, ajungând să fie una cu pământul. Teatrul este ciclul vieții și minunea. Cred că ne înconjoară. Cum să nu te simți în al nouălea cer, știind că ai doar frumos în jurul tău?
Viața nu e doar roz și, totuși, magia cu care mă „scoate” teatrul din lume și îmi arată că e artă peste tot mă face să îmi dau seama că „salvarea” mea este chiar el, teatrul. Mă echilibrează și mă face mai bună, îmi dă starea aceea de liniște care mă face să mă simt ACASĂ.
Înainte de pandemie și de perioada de lockdown cauzată de virus, ideea de teatru, pentru mine, era legată de actorie, de punerea în scenă a unor situații actuale. Când instituțiile culturale și-au reluat activitatea în mediul online, am început să vizionez spectacole de teatru. Fiind și gratuite, și la îndemână, și, oricum, fiind și noi „blocați” în case, mi-am propus să văd tot ce-mi „pică” sub ochi. Dacă în prima lună găseam în jur de două, trei evenimente pe săptămână, în următoarele am ajuns să vizionez poate chiar și câte un spectacol pe zi, dintre ele, amintind de: „Iar te sinucizi, iubito?” al Teatrului Municipal ”Bacovia”, „Florența sunt eu” și spectacolele -concert ale Adei Milea de la Naționalul clujean, „Gin Rummy”, „Woyzeck”, „Mamouret”, „Unchiul Vanea”, transmise de către Teatrul ”Bulandra”, „Minunea Minunilor”, un spectacol radiofonic marcă a Teatrului Improbabil.
Încet, încet, au trecut lunile stând „închiși” în case, iar eu nici n-am observat când a zburat timpul. Dintr-o simplă „provocare”, începusem să vizionez spectacole de teatru zilnic, să citesc textele lor originale și chiar să lucrez la monologuri pentru mine, cu acestea din urmă, participând la concursuri și câștigând premii. Însă, cel mai valoros lucru pe care l-am dobândit a fost experiența frumoasă prin care am trecut și bagajul de informații cu care am rămas.
Până la sfârșitul anului trecut, ajunsesem să fi vizionat peste 100 de reprezentații. Depășisem de mult timp etapa de pasiune pentru teatru, pasiune indusă de atmosfera creată: întunericul din sală, luminile de pe scenă, actorii care joacă printre rânduri. Atunci când teatrul mi-a plăcut de acasă, în online, când pe mine mă interesa nu atmosfera, ci doar ceea ce vedeam, auzeam și simțeam, am știut că e vorba despre mult mai mult. E vorba despre IUBIRE. Iubire pentru teatru și tot ceea ce înseamnă el. Și ceea ce însemn eu când îl văd, aud, simt.
De ce teatru? De ce teatru într-o lume în care și-așa ne prefacem prea mult? De ce? Pentru că teatrul autentic este și transmite mai mult ADEVĂR decât orice situație din viața de zi cu zi. Și te pune față în față cu tine și cu reacțiile tale. Și gândindu-te la asta, tu, cititorule, de ce n-ai încerca, la rândul tău, să descoperi teatrul?
Sofia Maria Măgirescu, elevă, în clasa a IX-a, la Colegiul Național ”Ferdinand I” și la Cercul de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău
