A scapat de slujbe temporare si somaj
Daniela Manciu a intrat, in urma cu 10 ani, in bransa apicultorilor din Bacau. La inceput, a fost doar o solutie disperata pentru a-si câstiga pâinea de fiecare zi. Nu a trecut mult pâna când lumea fascinanta a albinelor a cucerit-o. Criza i-a afectat si ei afacerea. Pensionarii, clientii fideli de acum câtiva ani, au renuntat la sanatatea din stup, prea scumpa pentru buzunarele lor, si au ales medicamentele compensate.
O taraba din Piata Centrala atrage atentia prin aranjamentul dichisit. Borcane de toate marimile, cu forme clasice sau ciudate, pline cu miere aurie, formeaza o constructie care pare, la prima vedere, fragila. In spatiile libere sunt asezate sticlute cu propolis si pungulite cu polen. Daniela Manciu le aseaza mereu cu grija, le schimba locul, le lustruieste. Ajunge la ultimul borcan si o ia de la capat, fiindca lumea trece pe lânga taraba, priveste marfa, o cântareste din priviri si pleaca. “Se vede ca ar vrea sa cumpere, spune femeia, mai mult cu mila decât cu suparare. Nu au bani. Am clienti care dupa ani de zile de consumat miere si polen au renuntat. Acum li s-a mai taiat si din pensie, de când li se retin bani pentru Sanatate, si renunta la multe din obiceiuri. Multi stiu cât de sanatoase sunt produsele apicole, dar prefera sa se trateze cu medicamente fiindca le iau compensate.” Pâna acum doi ani vânzarea mergea foarte bine. Isi formase o retea de clienti fideli care ii asigurau un venit constant. Criza s-a facut, insa, repede si puternic simtita. Sunt zile in care abia vinde doua-trei borcanele de miere. O zi foarte buna inseamna 100 de lei in buzunar, din care scade taxa de 24 de lei. Acestea nu sunt singurele cheltuieli. Toate produsele trebuie analizate in laboratorul Directiei Sanitare Veterinare, taxa pentru fiecare proba fiind de aproape 100 de lei.
Salvarea a venit la timp
Pentru Daniela Manciu, din Viforeni, apicultura a insemnat salvarea. Pâna in ’89 lucrase la ILF. Munca multa, bani mai putini, dar siguri. Economia de piata i-a adus numai incertitudine si greutati. “Am intrat in comert, isi aminteste femeia. Ani de zile am lucrat la masuta sau la taraba, in frig, ploaie si ninsoare. Nicio slujba nu era pe termen lung, iar banii, când veneau, când nu. Ma imbolnavisem si eram la capatul puterilor. Acum 10 ani chiar nu stiam incotro sa o apuc.” Solutia a venit de la un unchi de-al ei, tot din Viforeni. Acesta avea stupi si i-a propus o asociere. Femeia stia despre albine doar ca fac miere si inteapa rau. Incercase insa atât de multe, incât nicio experienta noua nu o speria. “Nu am dat inapoi nici dupa ce am fost intepata de nenumarate ori. Si in gât mi-au intrat. Norocul meu ca nu sunt alergica. In câteva luni intepaturile mi-au alungat durerile de oase capatate in ani de frig in comertul din strada. Apoi am inceput sa incerc pe mine toate produsele pe care le vindeam. Sunt ani de când nu am mai intrat intr-o farmacie. Nu spun ca nu ma imbolnavesc, dar de la primele semne iau miere, propolis, polen sau pastura.”
O comoara ignorata
Bolile de stomac, ficat si fiere, racelile si starile de slabiciune se amelioreaza cu miere de salcâm sau poliflora. Polenul, un complex de minerale si vitamine, ca si propolisul, au atât de multe indicatii terapeutice incât este greu sa le gasesti contraindicatii. Cea mai cautata este pastura, destul de rara in oferta apicultorilor. Aceasta este “pâinea albinelor”, hrana lor. “De aceea vindem putina, pentru ca nu le putem lasa fara hrana. Ar muri. Pastura este excelenta in regenerarea celulelor hepatice.” Daniela Manciu crede ca mierea, aur pentru sanatate, nu este suficient promovata. “Peste tot vedem reclame la medicamente si la alimente pline de chimicale, dar nu la miere. Este pacat. Avem o comoara de binefaceri pentru organismul uman si nu stim sa o folosim.”
Doina Mincu
