Tragedii se întâmplă, la fiecare minut, peste tot, prin țară. Și nu e vorba despre pandemia care ne-a luat, poate, cele mai dragi ființe, ducându-le, cine știe unde, în altă lume, mai bună, sper. Vorbesc despre accidentele de pe străzi, multe dintre ele absolut imposibil de privit, date fiind imaginile carnagiilor desprinse, parcă, din tablourile pictate de artistul antihrist.
Nu mai departe de acest weekend, o familie întreagă de tineri a pierit, inclusiv pruncii care abia ce se acomodaseră cu aerul toxic al democrației prost înțelese. Un alt nefericit, de prin alte părți, a fost decapitat, la propriu, din vina unor nenonorociți care se credeau zeii asfaltului. E limpede că lucrurile nu se vor sfârși aici. Mai ales dacă vorbim de „Drumul morții” – DN 2, pe bună dreptate denumit și cimitirul de cruci de pe marginea șoselei (amintind, parcă, de morții care s-au prăpădit, aici, de tifos, în primul război mondial). Căci, pe aici, ai putea să vezi mai multe cruci decât borne kilometrice, dacă toate familiile ar fi vrut să marcheze locurile tragediilor în care și-au pierdut rudele. Unii docți au făcut statistici, înaintând nu știu ce teorii legate de configurarea drumului, alții au venit cu soluții care mai de care mai savante, mimând că ar deține adevărul absolut.
Când, aș crede, măsura cea mai bună ar fi revizuirea, în profunzime, a Codului Rutier, la modul cel mai crunt, nu doar înăsprirea pedepselor (bune și ele, însă, dacă s-ar aplica în toate situațiile). Să devină atât de eficient acest cod încât să se descurajeze toate bădărăniile celor din trafic. Să rămână cu dreptul de a ține „colacul” în mâini doar cei educați, care înțeleg că strada nu e un câmp de luptă unde lucrurile sunt tranșate după bunul plac. Să dispară chiar și imbecilii care sub umbrela „avariilor” pornite, opresc în cele mai de necrezut locuri, împiedicându-i pe ceilalți colegi de trafic să înainteze. La fel și șoferii mașinilor galbene care întrorc, fără nicio emoție, pe linia continuă, părând să confirme zvonul că ar fi protejați de șefii din poliție, acționari la firmele de taximetrie. Sigur, mi i-aș dori prezenți peste tot, pe străzi, pe „rutieriști”, dar nu plantați în locurile de pândă, doar-doar o prinde radarul vreun străin de locuri, convins fiind că oamenii se tem mai mult de vederea agentului, decât de supriza de a fi pozat de detectorul de vitezomani.
Aș vrea să-i văd la datorie chiar și pe tinerii nou angajați în poliție dispuși, acum, să arate lumii mai mult grandomania uniformei, decât atitudinea bine intenționată, îndreptată, strict, pe respectarea de către toți, a legii. Altfel, „Drumul morții” va continua să fie pavat cu monumente funerare.
