Scriitorul grec Nikos Kazantakis mărturisea că, dacă ar fi fost pictor de icoane, ar zugrăvi-o pe Fecioara Maria fără ochi, fără urechi, fără nas. Pentru că îi este milă de ea, îi este ruşine de nerecunoştinţa copiilor săi. Parafrazând, îndrăznesc să spun că, dacă aş fi pictor de icoane, l-aş zugrăvi pe Cristos Rege fără ochi, fără urechi, fără nas. Pentru că îmi este milă de el, îmi este milă să-l las să vadă, să asculte, să constate cum îl cinstim noi, cei care cu umilinţă adesea prefăcută, ne afişăm a fi slujitorii săi.
Într-un fel te stânjeneşte atunci când vrei să vorbești despre Cristos, te face să roşeşti şi să acţionezi cu reţinere. Nu-l poţi lua cu tine în lume pentru că lumea e prea orgolioasă pentru umilinţa lui, prea violentă în ştiinţa ei pentru blândeţea lui, prea murdară pentru curăţia lui şi prea superficială pentru desăvârşirea lui.
Fie că domneşte pe un tron îndepărtat, inaccesibil privirii noastre deocamdată, fie că umblă deghizat printre noi, cert e că nu-l vezi pe Dumnezeu, nu-l întâlneşti pe stradă, nu poţi să-l saluţi ori să-i strângi mâna. Însă atunci când cauţi adevărul din toată inima, când umbli însetat după sensul vieţii, când te străduieşti să promovezi pacea, de fapt tu afirmi că Dumnezeu există. El răsare în tine ca şi soarele dimineaţa, creşte ca şi sămânţa în pustiu, este lângă tine ca o persoană care te iubeşte. El este aproape chiar dacă tu nu-l vezi, te ascultă chiar dacă tu nu-l auzi, se gândeşte la tine chiar dacă tu îl uiţi; pentru că a trăi înseamnă să-l respiri pe Dumnezeu.
Dacă nu am mai vorbit cu el, nu înseamnă că nu mai avem nevoie de el, dacă nu i-am mai cerut iertare, nu înseamnă că putem trăi fără ea, dacă săptămâna aceasta nu am privit spre cer nu înseamnă că el nu mai este destinaţia noastră finală. Dacă neglijăm aceste lucruri, ne neglijăm de fapt pe noi înşine, deoarece fără ele existenţa noastră e nulă.
Să ne rugăm astăzi ca în mulţimea de puncte din care e alcătuită viaţa noastră să descoperim chipul aceluia pe care pretindem acum că-l slujim, Regele deghizat care aşteaptă nerăbdător să fie recunoscut şi slujit în logica iubirii, nu a fricii.
Pr. Richardo-Dominic Baciu
