Este un roman istoric foarte interesant, „Cercul crucii” se numește, în care un tânăr rămas fără avere din cauză că tatăl său a fost declarat trădător, primește însărcinarea să caute și să distrugă niște documente, promițându-i-se că, după ce-și va îndeplini misiunea, își va recăpăta moștenirea. Misiunea este îndeplinită, nu fără greutăți, iar când își cere răsplata, i se râde în nas: documentele pe care le-a distrus atestau faptul că tatăl sau nu-și trădase regele și l-ar fi repus în drepturi.
Exact aceeași schemă s-a întâmplat și în România ultimilor ani. Li s-a spus unora că, pentru a-și recâștiga moștenirea, trebuie să demoleze totul, să dea cadou resursele, să liberalizeze prețul energiei, să abroge legile care țineau prețurile în frâu, să blocheze creșterea salariilor și a pensiilor și să elimine tot ceea ce înseamnă cheltuiala socială. După ce s-au făcut astea, au descoperit că tocmai și-au tăiat toate resursele de creștere a nivelului de trăi și că urmează picajul economic.
Scriam, ieri, despre faptul că nu mai există speranța. Exact, ultimii doi ani de asasinat economic al țării au distrus orice speranță că economia se va redresa și că vom recâștiga suveranitatea pierdută. Să nu confundăm noțiunile; este foarte posibil ca PIB-ul să crească nominal, dar asta nu va însemna decât că, ori a crescut inflația, ori a crescut bogăția celor deja bogați. Ori ambele variante, că nu se exclud.
Problema cu PIB-ul este că nu reflectă modul de împărțire a bogăției. E clasica problemă de statistică: dacă tu ai două găini și eu, niciuna, în medie avem fiecare câte una, dar eu mor de foame.
Ce e de făcut? Nu prea multe. Putem să temperăm dezastrul reinventând schemele economice de pe vremea lui Ceaușescu. Va fi mai dificil, pentru că acum sunt multe restricții în zona rurală. PCR-ul (pile, cunoștințe și relații) va fi, din nou, la mare cinste. Pe măsură ce se vor înăspri restricțiile – atât cele sanitare cât și cele economice – va trebui să învățați să supraviețuiți.
Scăpare nu va fi prea curând. Suntem, din nou, terenul de luptă al altora. Societatea noastră e fragilizata, nu se mai pote lupta. Și nici nu vrea. Nici nu mai are pentru ce. Va trebui să reînvețe umilința, foamea, tristețea.
Când se va reconfigura geopolitica, când unii vor avea nevoie de o România care să fie mai viguroasă, mai pe picioarele ei, probabil se va schimba ceva. Pentru că mi-e teamă că nu vor mai risca să ne lase de capul nostru ca să ridicăm pretenții de țară suverană…
