Când Carol, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, a devenit rege al României, pe lângă alte metehne ale românilor, a observat că nu le place punctualitatea, că au obiceiul să piardă timpul, să-l irosească fără rost, cu pagubă, așa că, de Crăciun, obișnuia să le facă cadouri politicienilor ceasuri. Și a făcut-o mulți ani. Poate, poate…Însă, în zadar.
N-avem leac, ba, am făcut din pierderea timpului o virtute. După ce fostul primar de Sibiu a devenit președinte al României, toată lumea s-a gândit la ordinea și punctualitatea nemțească, la ingeniozitatea și talentul nemților, la seriozitatea proverbială a celor din care se revendică și Klaus Iohannis. Aveam să ne înșelăm crunt. Exemplele nici nu trebuie căutate prea departe. După căderea Guvernului Câțu, președintele s-a scărpinat vreo două zile după ureche, apoi, în batjocură, l-a numit pe Dacian Cioloș să formeze guvernul, știind că n-are sorți de izbândă, apoi a dat o tură prin Elveția, s-a mai gândit, la gura focului alte câteva seri, după care l-a numit, nimeni nu înțelege de ce, pe generalul în rezervă Mihai Ciucă, candidat la Palatul Victoria, conștient că nici el nu va avea sorți de izbândă, știa sigur, culmea!, ne-a lăsat baltă și a fugit în Egipt, cu soția, în țară PSD și USR, după același nărav românesc, au stat la taclale, ba susținem, ba nu susținem un guvern minoritar, ba intrăm, dar nu mai intrăm la guvernare, de parcă timpul ar curge după hachițele unora care nu au nicio treabă cu problemele grave ale țării.
Mai trec zile, numitul general o lălăie românește, hotărându-se, în sfârșit să-și depună mandatul, timpul trece, asta în timp ce, în spitalele României mor, zilnic, câte 500 de oameni, tarifele la energie electrică și gaze cresc ca Prâslea din poveste, facturile îi cocoșează pe cei cu venituri mici – și nu sunt puțini!, gigacaloria tinde să îngenuncheze administrațiile locale, la geam bate iarna, iar politicienii, laolaltă cu Klaus Iohannis, de origine neamț, nu, nu are nimic în comun cu fostul rege Carol I, își etalează orgoliile și nesimțirea. Cred că toți, nu numai politicienii, am avea nevoie de niște orologii la gât, ceasuri cu cuc, care să bată, să cânte din oră în oră, nu ceasuri de mână, să se monteze peste tot ceasuri, pe ziduri, în birouri, acasă, să ne trezească din păguboasa și milenara amorțeală.
