Incendiu de vegetație la Oituz. Peste 12 hectare de litieră afectate

Duminică, 31 octombrie a.c., la ora 15:14, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Mr. CONSTANTIN ENE” al Judeţului Bacău (ISUJ Bacău) a fost anunţat despre producerea unui incendiu la fondul forestier din comuna Oituz, zona Piatra Şoimului.
Imediat, la locul incendiului s-a deplasat o autospecială de intervenţie cu apă şi spumă, trei autospecială de primă intervenţie şi comandă, un vehicul UTV şi o ambulanţă SMURD, încadrate cu 23 de pompieri militari.

Totodată, a fost alertat Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Oituz, care a intervenit cu şapte voluntari, precum şi Ocolul Silvic Privat Oituz care a intervenit cu 13 lucrători şi trei autovehicule.
La sosirea la locul evenimentului forţele de intervenţie au constatat că incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 12 hectare, la litieră, cioate şi doborâturi, într-o pădure aflată sub administrarea Ocolului Silvic Privat Oituz (pin – 80%, gorun – 15%, fag – 5%).



Intervenţia se dovedeşte a fi una dificilă din cauza terenului foarte greu accesibil, a diferenţei mari de nivel, a pantei foarte înclinate în zona în care se manifestă incendiul, precum şi din cauza prezenţei elementelor de muniţie rămase neexplodate din timpul conflagraţiilor mondiale.

Astfel, pentru coordonarea acţiunilor de lichidare a incendiului la faţa locului s-a deplasat Grupa Operativă a unităţii alcătuită din cinci pompieri militari, cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă.

De asemenea, pentru cercetarea, identificarea şi înlăturarea elementelor de muniţie rămase neexplodată, ce pot pune în pericol forţele participante, la locul evenimentului s-a deplasat şi echipa pirotehnică a ISUJ Bacău, cu o autospecilă pirotehnică.
În dimineaţa zilei de 01.11.2021, s-a realizat schimbul de efective. 25 de salvatori cu 10 mijloace de intervenţie continuă misiunea de lichidare a incendiului.

Din cadrul Ocolului Silvic Privat Oituz, în cursul zilei de astăzi, intervin 10 lucrători, cu trei mijloace, iar din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Oituz – patru voluntari, cu un mijloc.