Blândul Jean Găină, dirigintele meu din gimnaziu, mi-a oferit la finalul clasei a VI-a, ca premiu, ,,Scrisorile…” lui Ion Ghica. Am citit cartea, pentru că era… premiul meu, dar nu știam cine este Ion Ghica, nu pricepeam prea multe din culisele unui secol atât de agitat și plin de vânătăi pentru români. Ceva m-a impresionat însă încă de atunci: coincidența unor evenimente tragice cu momentul instalării lui Caragea (1812), cu voia Constantinopolului, pe tronul de la București. Revăd azi însemnările minunate ale lui Ion Ghica…
,,Sosirea acestui domn în Bucureşti a fost semnalul a mari calamități pentru ţară! Chiar în noaptea instalării sale, palatul domnesc de la Mihai-vodă din Dealul Spirei a ars până în temelie şi Curtea Domnească a devenit Curtea Arsă până astăzi; iar a doua zi, la 13 decembrie, s-a ivit ciuma între oamenii curții veniți cu vodă de la Țarigrad”… Și mai zice Ghica, de parcă ar vorbi despre vremurile de azi: ,,Spaima intrase în toate inimile şi făcuse să dispară orice simţământ de iubire şi de devotament. Muma îşi părăsea copiii şi bărbatul soţia pe mâinile cioclilor, nişte oameni fără cuget şi fără frică de Dumnezeu”.
Peste timp, un alt prăpăd s-a abătut asupra noastră. El a coincis cu înscăunarea la București, vía Sibiu, cu știutele conexiuni (occidentale, de astă dată), a președintelui Iohannis, cel care va rămâne în istorie lipit de eticheta ,,Ciuma lui Caragea”, printr-o altă etichetă inconfundabilă: ,,Covidul lui Iohannis”. Pe vremea lui Caragea, în condițiile știutei asistențe medicale, recordul de morți într-o zi a fost de 300 de persoane. Recordul iohannisian este de 561 de persoane. Un mort la câteva minute… Contagiunea era aşa de primejdioasă, mai zice Ion Ghica, vorbind despre timpul lui Caragea, încât cel mai mic contact cu o casă molipsită ducea moartea într-o familie întreagă, şi violenţa era aşa de mare, încât un om lovit de ciumă era un om mort. Nu vi se pare că sunt vorbe care se potrivesc de minune cu timpul lui Iohannis? Coincidențele nu se opresc aici: ,,…domnitorul și apropiații săi s-au refugiat rapid la Mănăstirea Cotroceni, punându-se la adăpost de boală încă din 13 decembrie 1812 […]. Jafurile şi tâlhăriile oamenilor au fost nemaipomenite. Multe averi şi case mari s-au ridicat în Bucureşti după ciuma lui Caragea din banii bieților bolnavi” (I.G.).
Tot în Cotroceni s-a refugiat/ baricadat și actualul lider. Cât despre averi și… case, vremea lui Caragea este la degetul mic al timpurilor noastre. În plus, noul Caragea de București a distrus și firavele pâlpâiri democratice ale vieții politice. Reinventând cultul pentru dictatură, acumulând demnitatea în stat cu funcția de lider de facto al PNL, a reușit să distrugă doctrina și practicile acestui partid. Un John Stuart Mill, unul dintre cei mai influenți gânditori liberali ai secolului al XIX-lea, privind către acest dezastru, ar vărsa lacrimi amare.
Caragea i-a dezamăgit și pe turci. Nu din cauza ciumei și a celorlalte nenorociri abătute peste români, ci din pricina faptului că nu se mai dădea dus de pe tron; depășise cu trei ani înțelegerea cu otomanii. Când a simțit că turcii l-au trimis pe capugiu ca să-l descăpățâneze, Caragea a spălat putina. Mimând o plimbare cu familia, s-a urcat într-o trăsură și, urmând cu șiretenie traseul Băneasa – Brașov, a zbughit-o apoi către imperiul austriecilor, pentru ca în final să poposească în Italia, unde, cu averea strânsă la vreme de ciumă și prăpăd, mituind în dreapta și-n stânga pentru asigurarea protecției, a demonstrat lumii, până ce a dat ortul popii, care sunt virtuțile mioritice ale expresiei trai pe vătrai.
Nu vom auzi prea curând, cred, scârțâitul fericit al osiilor unei trăsuri contemporane zbughitoare către vreo curte occidentală. Slugarnicii din jur, cu mâna mereu lipită de vipușcă și coloana vertebrală certată cu verticala onoarei, aplaudând noul sport național, golful, sunt pe metereze. Avem însă o certitudine: ,,Ciuma lui Caragea” și ,,Covidul lui Iohannis” vor face, în vremuri normale, tandem într-o temă/ lecție dintr-un manual cinstit al istoriei neamului nostru.
