25 noiembrie 2024

Bun venit, normalitate!

Aș putea crede că lucrurile încep să se relaxeze, dincolo de dedesubturile care se mai croșetează, încă, pe sub mese. Este normalitatea, armonia pe care orice om cu scaun la cap și-o dorește, mai ales în perioadele tulburi, cum sunt cele prin care trecem. Proiecția dorințelor pe care un popor, iată!, din nou, greu încercat, le-a zămislit în zbuciumul său spre o viață mai normală.

Relaxare spun pentru că, ușor-ușor, lumea începe să alunge ceața în care, din neștiință, singură s-a băgat, pășind din ce în ce mai hotărâtă spre centrele de vaccinare. Nici nu mai contează motivele care i-au determinat pe concetățeni să ia această decizie pe care, de altfel, eu o și salut. C-o fi noile reguli, impuse de astăzi, c-o fi mintea cea de pe urmă a românului.



Până la urmă, să nu uităm că Germania s-a ridicat din cenușa în care anticristul a trimis-o, aplicând reguli și, mai ales, respectându-le. Se relaxează lucrurile, sper, și pe scena politică, unde, deocamdată, observ că dușmanii de moarte, de până mai ieri, încep să cedeze din orgolii și mimează că-și dau mâna pentru a scoate, chiar și temporar, țara din marasmul în care a intrat.

Până la urmă, nu e vorba doar de viitorul nostru, al plebei, ci și al lor, al celor aflați în fruntea țării. M-aștept ca și euroiul să cedeze, puțin câte puțin, în fața leului, atrăgând după sine ieftinirea alimentelor, a carburanților, a medicamentelor, dar și a gazelor, curentului, acum, în prag de iarnă. Să fie ca un cadou de Crăciun, lăsat, în avanpremieră, de guvernanți, la ușile românilor.

Dar, nu ca-n gluma proastă făcută de premierul demis și gașca lui care le-au dat sărmanilor de 2 lei speranță, punându-i să completeze zeci de pagini pentru a primi mizeria de subvenție la curent și căldură. Gestul, cu un caracter profund demagogic, amintește, cumva, de suta de lei pe care „odiosul” o promitea copiilor în decembire ’89. E drept că românii sunt ușor de manipulat, dovadă stând cele trei decenii de democrație în care siniștrii din spatele campaniilor electorale au reușit să-i ducă de nas, fie că vorbim de „ciumați” ori de preopinenții lor, oricine ar fi fost. Dar, cu o limită…Am încredere în energiile pozitive care au început să țese un viitor mai bun pentru românime. Așa să ne-ajute Dumnezeu!

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014