Admirăm, încă, drumul de fier dintre Adjud și Ghimeș, podurile superbe de pe acest traseu, dar și câteva dintre stațiile de cale ferată. Ne amintim, astfel, pe bună dreptate, de unul dintre cei mai mari constructori din domeniu pe care i-a avut România, Anghel Saligny, a cărui amprentă creativă se mai vede încă pe multe dintre obiectivele zonei.
Dar am uitat un nume al unui constructor de poduri și șosele, pedagog și academician, Elie Radu, care a construit 650 km de cale ferată după concepții proprii, o parte chiar în arealul Adjud-Ghimeș, cu ramificațiile aferente. De la trecerea sa spre celestele divine s-au împlinit, zilele acestea, 90 de ani.
Unul dintre cele mai importante trasee de cale ferată construite sub îndrumarea lui Elie Radu a fost Târgu Ocna-Comănești-Palanca (1888, 1895-1897). Dar tot sub ochiul său de mare constructor au apărut și calea ferată Comănești-Moinești sau tronsonul Bacău-Bicaz. A construit poduri de șosea metalice și peste Siret, Bistrița, Trotuș, Dofteana și Uz și poduri pe căile ferate. A ridicat stațiile de cale ferată Comănești și Moinești și a pus la punct stația de captare a apei din Târgu Ocna. Unele obiective împreună cu Anghel Saligny.
Cele de mai sus sunt obiective din județul Bacău, însă eminentul constructor a proiectat și realizat numeroase alte poduri din beton armat și tabliere metalice, o realizare deosebită fiind considerată legarea malurilor Siretului prin opt poduri. În 1889, Elie Radu a realizat o stație de captare a apei subterane la Bragadiru, unică în Europa, și prima rețea de alimentare a orașului București. Ulterior, a mai realizat și alimentarea cu apă a orașelor Botoșani, Sinaia, Turnu Severin, Târgoviște și Iași. I se datorează proiectarea și construirea a 60 de clădiri de gări, remarcabile fiind cele de la Curtea de Argeș, Comănești și Galați. Iar sub conducerea sa, a fost proiectată si realizată și clădirea Ministerului Lucrărilor Publice, în prezent Primăria capitalei.
Săi dăm, deci, și acestui genial constructor onorul care i se cuvine.