27 noiembrie 2024

Concert simfonic

În data de 14 octombrie, ora 18,30 la Sala Ateneu a Filarmonicii Mihail Jora din Bacău evoluează dirijorul spaniol Juan Cantarell și Doru Roman, solist al unei superbe lucrări de Joe Porter, ce se va cânta în primă audiție – Concertul pentru vibrafon și orchestră The Traveling Carnival.     Joe Porter s-a născut în Canada. Este percuționist și predă la Conservatorul din Lethbridge. A compus trei concerte și diferite piese pentru percuție.
Despre piesa pe care o vom asculta, Concertul pentru vibrafon și orchestră The Traveling Carnival”, Porter ne spune în anul 2012 ce emoții îi trezea sosirea circului în oraș, clovnii triști și cum a încercat el să le transpună în acest concert.  Simfonicul se deschide cu Preludiu la dupa amiaza unui faun, compus în perioada 1892 – 1894 de Claude Debussy și se încheie cu Simfonia nr.1 în mi minor op.39 de Jean Sibelius, ce aparține anului 1899.
   
Juan Cantarell este bine cunoscut publicului meloman al urbei grație programelor de operă. S-a născut la Barcelona. A studiat dirijatul la Hochshule für Musik din Viena și la Royal Academy of Music (Londra) sub conducerea lui Sir Colin Davis. S-a perfecționat la Accademia Chigiana (Siena) sub îndrumarea lui F. Leitner, I. Musin și Valery Gergiev. Juan Cantarell a fost asistent muzical al lui Karel Mark Chichon la Deutsche Radio Philharmonie Saarbrücken, în 2015 și-a început colaborarea cu Orchestra Filarmonicii  „Mihail Jora” (Bacău, România), unde a fost numit în 2018 dirijor permanent invitat. El este și director muzical al Festivalului de Operă Hunedoara (Deva) unde a dirijat „Macbeth”, „Trubadurul” și „Rigoletto” de Giuseppe Verdi și „Tosca” lui  Giacomo Puccini. Pentru perioada ce urmează Cantarell pregătește Puccini –  La Bohème” (Bacău-România),  Donizetti –  „Don Pasquale ” și Rossini „Petite Messe solennelle” cu Orchestra și Corul Filarmonicii din Silezia Inferioară.
Doru Roman s-a remarcat ca solist în lucrări de muzică contemporană. Născut la 22 martie 1963, în Timişoara, unde a absolvit Liceul de Muzică Ion Vidu, studiază percuția cu Grigore Pop la Conservatorul de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca. Până în 1990 a fost angajat al Operei Române și din 2007, solist concertist al Orchestrei Filarmonicii Banatul din Timișoara. Este profesor de percuţie la Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii de Vest, unde conduce Ansamblul Percutissimo. Doru Roman este membru al Orchestrei Internaţionale Europa Symphony – Viena, Orchestrei Metropolitan – Bucureşti, Ansamblului de Percuţie – Cluj-Napoca, Ansamblului de Percuţie Rhythmic – Timişoara şi Old Dixieland Jazz Band și a obţinut cinci Premii I la Concursurile Naţionale de Percuţie. A susținut concerte ca solist și recitaluri în întreaga lume.
A fost acompaniat de majoritatea orchestrelor importante din ţară şi în patru concerte de Orchestra Naţională din Taiwan. A participat la numeroase Festivaluri Internaţionale de muzică nouă– Darmstadt (Germania 1991, 1992, 1996, 2004) S.I.M.C. Festival – Lausanne (Elveţia), Contemporary Music Festival – Huddersfield (Anglia), Musicarama Festival – Hong – Kong, Agde Musica şi Festivalul Internaţional al Muzicii Universitare – Belfort (Franţa), în Germania, Festivalul Stockholm New Music, Festivalul Internaţional George Enescu – Heidelberg şi Mannheim.

  Ozana Kalmuski Zarea





spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014