Treabă nemțească. Spuneți drept, de câte ori nu ați rostit această expresie pentru a defini un lucru bine făcut? Poate nu la fel de des precum „Țais”, echivalentul fonetic al lui „Zeiss”, dar, oricum, ideea era/ este aceeași. „România lucrului bine făcut” are tot atâta legătură cu o treabă nemțească pe cât are Klaus Iohannis cu funcția de șef de stat.
Ani de zile, cu o imaturitate politică egalată doar de cea electorală, poporul a așteptat un Messia la Cotroceni, ca să pună punct românismului întruchipat, printr-un capriciu ironic al istoriei, de nesfârșitul șir de „…escu” ce s-a perindat la conducerea țării. Și a crezut, într-un noiembrie cenușiu din urmă cu vreo șapte ani, că, în sfârșit, l-a găsit. În îndemnurile de pe facebook de a vota ceva nou.
Ceva „țais”. Adică pe Klaus Iohannis. Klaaaaaus!!! Klaaaaaus!!! „Ce Liza Milaneli, Gloria Miralena Bumbesco” căpăta un nou sens sub ștampila hotărâtă a votului. Părea că, în sfărșit, stă să se nască o altă Românie, „România lucrurului bine făcut”. O laie, se năștea moartă din fașă. Iar sora ei mai mare, Românica, se îmbujora și mai tare prinzându-se în hora însoțită de yodeling. Timpul a arătat că Iohannis nu e în niciun caz vreo „Skula” (anagrama lui Klaus), ci un alt „escu” ascuns sub o etichetă cu nume comercial.
O marfă de duzină, care-ți ia ochii de pe rafturile hypermarketurilor doar datorită unei denumiri cu rezonanțe nemțești; eterna dublă măsură! Altfel spus, Klaus Iohannis este un fel de Oktoberfest Moldovenesc.
Pentru naivii sau fanaticii care mai aveau dublii, ieșirile de dată recentă ale președintelui au fost adevărate lovituri de măciucă. În plină criză energetică, Klaus (Klaaaaaus!!! Klaaaaaus!) ne invita să descoperim frumusețea sportului numit golf, în plină criză sanitară, Klaus (Klaaaaaus!!! Klaaaaaus!!!) se prezenta fără mască la congresul celor 5000 de PNL-iști, iar în plină criză politică, Klaus (Klaaaaaus!!! Klaaaaaus!!!) decidea să amâne consultările cu partidele pentru a nu-și strica săptămâna și sfârșitul de săptămână.
Ascultându-l pe Klaus Iohannis spunând cu gravitate și preocupare că „vi-ne iar-naaa și nu trebuie săăă ră-mâ-nem fă-răă guuuvern” aproape că ți se face dor de momentul comic în care președintele cu nume nemțesc, dar cu logică de Stan și Bran afirma că „avem foarte mulți români vaccinați/ păcat că sunt atât de puțini”. Treabă nemțească? Nu, tată, nu, scheisse. Sună altfel decât rahat, dar, că ne place sau nu să o ree-cu-noaș-teeem, pute la fel de rău.
