La Centrul Cultural din municipiul Moinești a fost semnat miercuri, 29 septembrie, un contract de finanțare de 5,6 milioane de euro pentru un proiect intitulat „Extindere Rețea de Piste de Biciclete Și Reamenajarea Trotuarelor pe străzile M. Eminescu, G. Coșbuc și Cpt. Zăgănescu din municipiul Moinești – reabilitare covor asfaltic, modernizare spații pietonale, realizare piste de biciclete și stații închiriat biciclete, sistem de iluminat, sistem de supraveghere video”.
Contractul de finanțare a fost semnat în prezența domnului Vasile Asandei, director general ADR Nord Est, de către constructorul desemnat după licitație, Ilie Alecu – director general al SC Alconep Tîrgu-Ocna cât și de primarul municipiului Moinești – domnul Valentin Vieru care a ținut să precizeze:
„Este o nouă zi foarte importantă pentru comunitatea noastră – acest proiect, împreună cu cel pe care îl vom semna peste aproximativ o lună, în valoare de peste 10 milioane de euro, înseamnă bugetul municipalității pe 3 ani – ne îndreptăm ferm către pragul de 50 de milioane de euro investiți de Uniunea Europeană în municipiul nostru!”
La eveniment au participat și subprefectul cu atribuții de prefect al județului Bacău – Tudorița Lungu, subprefectul Narcis Jitaru precum și deputatul Mircea Fechet, consilierii locali din municipiu, primarul orașului Dărmănești, Constantin Toma, numeroși alți oaspeți prezenți cu bucurie la eveniment.