La Văratec, în atmosfera unui început de toamnă îndumnezeit și de codrii eminescieni de argint, vreo cincisprezece scriitori băcăuani și nemțeni au aruncat în frumoasă dezbatere CARTE DIEM (Bacău, Editura Egal, 2021), volumul universitarului Mihai Botez-Stîncaru, cel născut chiar în acest spațiu sacru al românismului. A fost, în fapt, o veritabilă sărbătoare a Cărții.
,,În Carte diem […] sunt adunate eseuri de mare valoare ştiinţifică şi literară. Este o carte care trebuie citită cu mare atenţie. Spicuiesc doar un fragment din care se poate ghici stilul autorului: «Filosoful antic Platon nu agrea arta picturală, iar aceasta nu din raţiuni de gust personal sau datorită predilecţiilor proprii, ci în virtutea sistemului său filosofic. Conform orientării sale idealiste, pictura nu ar fi nimic mai mult decât o reflectare materială a cópiilor unor idei (eidos, eidei). Acestea, realităţi ontice prime, şi-ar avea sălaşul în Empireu, fiind modele ale tuturor existenţelor subcereşti, prototipuri pentru întreg existentul concret, în marea sa diversitate»”, a spus universitarul Ștefan Munteanu. Cristina Ștefan a intuit fericit legăturile de rudenie cu Ion Creangă: ,,La final de lectură, am realizat că tocmai am citit unul din cei mai buni eseiști români, având calitățile propice acestui gen de literatură: erudiție, o viziune complexă asupra vieții. Să ținem cont că Mihai Botez este și un prozator apreciat. Este uimitoare cartea Myozotis, Prostaloghikon, Casa imemorială (Ed. Junimea, 2007), în care face o istorisire monografică și biografică a vieții rurale și tipologiilor umane din zona Văratec-Agapia […].
Eseistica necesită un stil elevat, iar la Mihai Botez întâlnim idei și conexiuni specifice moldovenismului; chiar și frazarea are ceva și din Creangă. Să fie adevărat că este un urmaș al povestitorului și pe linie ereditară, de sânge – așa spunea Petre Isachi? Carte diem este un volum care trebuie trăit într-adevăr, pentru că, așa cum declară autorul, este o carte «de identitate» mai autorizată decât cele despre lumi fictive”. Viorel Savin ne-a trimis (și) către Omul Mihai Botez-Stîncaru:
,,Este unul dintre acei oameni rari, care «s-au făcut» singuri […]. Sortit să devină cel mult un respectat gospodar în satul natal, prin voință proprie și dinamizat de visul de a se desprinde de condiția ce i se oferea prin naștere, alege calea studiului și a bibliotecii. Deși supus de timpuriu durităților muncii la pădure și pe ogor, învață cu sârguință, obținând rezultate excepționale la învățătură. Astfel, prin efort inteligent dirijat, absolvă liceul, își ia cu brio licența în filologie și strălucește în susținerea lucrării de doctorat, pentru care obține calificativul Magna cum laude. Muncind încontinuu, cu obstinație, își însușește mai multe limbi străine și își predă cu devoțiune cunoștințele trudnic asimilate la liceu și la universitate. În paralel, se afirmă ca traducător, prozator, dramaturg, eseist și critic literar.
Carte diem, o suită de eseuri structurate pe trei secțiuni – «Cronici literare», «Atelier intra și paraliterar» și «Miscellanea» –, dă seamă despre profesionalismul și despre competența criticului”. Petre Isachi are voce de hermeneut: ,,Autorul volumului Carte diem (excepțional – titlul cărții!) își asociază cu pricepere și măsură apolinică, așa-zisa critică culturală, încât discursul botezian devine produsul unor alianțe/ interferențe, între critica tradițională – Maiorescu-Lovinescu-Călinescu-Eugen Simion-Manolescu – și estetică (=„cea mai perfidă dintre științe”, cum o definea Kierkeggard), imagologie, istoria și critica mentalităților, literatura comparată, teoria literaturii, mitologie, semiotică. Pe scurt, Mihai Botez (nu Mihai Stîncaru, prozatorul) ne propune simultan o funcție integratoare a criticii: – instrument sociofilologic + instrument tehnocultural – iar ambele confirmă corelația din triada Autor – Operă – Receptor”.
Mihai Botez sintetizează: ,,Titlul acestei lucrări derivă − cum lesne se observă, prin recurs la intertextualitate − din formula antică, latină: carpe diem (bucură-te de ziua prezentă). El incită cititorul să se bucure în fiecare zi de vreo carte, inclusiv de cea de față. Este cea de-a doua mea carte de critică (în limba română), editată la scurt timp după cea din 2020, care poartă titlul Clinamen hermeneutic. […] Studiile, cronicile, portretele literare incluse reliefează modalități riguroase, argumentate, de tratare a subiectelor supuse discuției, demonetizând inerții ereditare de receptare otova, dar propun și o alură eseistică prin care le conferă atractivitate și probează un gust exersat și maturitate profesională în receptarea literaturii, indiferent de palierul pe care se situează”.