28 noiembrie 2024

Ultrascurte

* Este pe Netflix un film din 1974, «Chinezii la Paris». Armata Populară de Eliberare cucerește Franța fără să tragă un glonte pentru că francezii sunt prea ocupați să se războiască între ei. Președintele ține un discurs în care cere rezistență până la ultimul și în secunda a două se îmbarca în avionul spre New York. Chinezii vor fi uimiți de colaboraționismul francezilor și vor fi nevoiți să ia măsuri să-i mai potolească. Una dintre concluziile chinezilor este că francezii sunt niște criminali pe șosele și le confiscă toate mașinile, ca să nu mai facă accidente.

* Știrea nu e că pe o bancă din fața școlii s-a găsit o geantă cu bani. Știrea e că geanta în care se aflau peste 500 de lei era a unei eleve de a opta. S-a întâmplat la Comănești



* Un martor al acuzării în cazul fostului premier israelian Beniamin Netanyahu a murit într-un accident de avion. Curată coincidență!

* S-a aflat că aproape șase milioane de utilizatori FB aveau un fel de permis care le permitea să scrie orice fără să fie pedepsiți de platformă. De-a lungul anilor, s-a permis vedetelor, politicienilor, sportivilor, activiștilor, jurnaliștilor să posteze orice doresc, cu puține sau deloc consecințe pentru încălcarea regulilor companiei. Regulile nu sunt aceleași pentru toți, se știe asta de multă vreme.

* Ați văzut cui se adresează Oktoberfestul Moldovenesc organizat de Primărie? Scrie în expunerea de motive: „tuturor băcăuanilor, indiferent de gen, vârstă”. În Bacău nu mai avem sexe, avem genuri. Nu-i așa că începe să devină interesant?

* Am întrebat la Prefectura dacă, atunci, când decid să închidă clasele și să trimită elevii acasă, se bazează pe rezultatele testelor ălora de care CDC-ul american zicea că nu-s precise și că vor renunța la ele. Mi s-a răspuns că nu e treaba lor, să întreb la DSP. Când am întrebat la DSP cum fac diferența între tulpina Delta și cea clasică, mi-au zis că asta e treaba laboratorului de la Iași. Se observă un șablon, cumva?

* Apropo, a mai văzut cineva un virus care să facă pauză în timpul vacanțelor și să revină în forță când se reîncepe lucrul? Unul care să nu fie atras de aglomerațiile umane de pe plaje sau din alte locuri în care lumea își petrece concediul dar care să fie înnebunit după birourile și sălile de clasă?

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014