Podul peste pârâul Recea este cea mai nouă investiţie finalizată în comuna Prăjeşti, acolo unde devin realitate proiecte de peste 5 milioane de euro în numai cinci ani. Artizanul acestor reuşite este primarul Damian Jicu, care are deja în portofoliu extinderea reţelei de alimentare cu apă, modernizarea şcolii, refacerea din temelii a grădiniţei şi dispensarului. Toate aceste proiecte au fost finanţate prin Programul Naţional pentru Dezvoltare Locală- PNDL, iniţiat şi finanţat de guvernele PSD în ultimii ani.
La inaugurarea fără fast a podului au venit locuitorii din zonă, dar şi colegii primarului din echipa PSD Bacău: europarlamentarul Dragoş Benea, preşedintele PSD Bacău, deputatul Ionel Floroiu, Valentin Ivancea, preşedintele Consiliului Judeţean, şi Adrian Nistor, consilier judeţean.
Primarul Jicu nu s-a limitat la banii de la bugetul naţional, ci a făcut şi proiecte plătite din fonduri europene. Cu banii UE, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a obținut finanțare pentru iluminat modern și eficient în comună, dar va transforma și Grădina Botanică moștenită de la profesorul Țarălungă într-o atracție turistică. Chiar dacă actuala guvernare de Dreapta direcţionează fondurile preferenţial, primarul Damian Jicu are deja pregătite alte proiecte pentru alimentare cu gaze şi asfaltare, astfel încât în comuna Prăjeşti să se trăiască mai bine ca la oraş.
„Este o adevărată schimbare la faţă a comunei Prăjeşti în ultimii cinci ani, de când Damian Jicu a fost ales primar şi s-a apucat de treabă. Acum, comuna dumneavoastră este la nivelul unui cartier prosper dintr-un oraş bine dezvoltat.”
europarlamentarul Dragoş Benea, preşedintele PSD Bacău
„Oamenii din Prăjeşti trebuie să fie mândri de primarul pe care l-au ales, la fel cum este şi echipa PSD Bacău. Cred că Damian Jicu va face şi mai multe pentru această comună, iar noi, europarlamentari, parlamentari, colegii din Consiliul Judeţean, îl vom sprijini mereu.”
Ionel Floroiu, deputat PSD
„Încă de când eram subprefect, domnul Jicu m-a căutat foarte des pentru a rezolva probleme administrative. Iar de când sunt preşedinte al Consiliului Judeţean, nu cred că există primar care să îmi fi călcat mai des pragul în interesul oamenilor din Prăjeşti, iar asta se vede în succesul proiectelor.”
Valentin Ivancea, preşedinte Consiliul Judeţean Bacău