Au ramas pe drumuri
Sunt 9 familii. 27 de sinistrati. Fiecare are povestea lui, fiecare incearca sa o ia de la capat, sa duca o viata normala. Sunt oamenii din Zemes, acum evacuati din propria casa. Sunt cei care trebuie sa fie stramutati in alte zone. Sunt femei, barbati, copiii, care acum locuiesc intr-un adapost oferit de primarie. Si care nu pot uita niciodata noaptea exploziei. Clipa care le-a schimbat total destinul.
Stau cu totii intr-un imobil, construit pe baza sportiva din centrul comunei Zemes. Au fiecare camerele lor, au caldura, apa calda, un acoperis deasupra capului. Dar nu mai au casa. Explozia din 8 decembrie 2010 le-a schimbat destinul, viata. Au ramas pe drumuri. Sunt sinistrati. Chiar daca urasc acest cuvânt. “Nu suport sa aud ca sunt sinistrat. Eu doar am fost dat afara din casa mea. Sinistrati sunt cei care nu mai au locuinta. Eu am. Doar ca acum traiesc la gramada cu vecinii mei”, ne-a spus trist Romeo Dirlau (41 de ani). Are un copil de 6 ani, mama pensionata si sotie, Oana (31 de ani), somera. “Daca mai traia tata, sigur facea infarct in noaptea aceea”, adauga. In 1971 tatal lui a construit prima casa in zona Cilioaia. In 1979 s-a ridicat prima sonda, iar din cauza alunecarilor de teren, casa lor “s-a rupt in doua”. “Am obtinut un nou loc aici, unde acum am fost dati din nou deoparte. Am construit o casa tip P+1. Ne-am gospodarit. In 1992 au fost din nou alunecari de teren. Atunci tata avea 51 de ani. Am cerut stramutarea. Nu ni s-a aprobat. Acum trebuie sa o luam din nou de la capat. Tata s-a prapadit anul trecut, in august. Nu cred ca mai rezista din nou acestui soc. Am casa asigurata, dar nu primesc nimic. Mi s-a spus ca imobilul meu e intact, nu au de ce sa ma despagubeasca. De la vila am ajuns la doua camere, cu o baie, cu o bucatarie improvizata in care spal vasele la lighean. Nu ne dorim decât casa noastra. Nu accept altceva. Nu vreau nimic in plus. Doar ce am”, ne-a mai spus Romeo Dirlau.
“Nu e ca acasa. Niciodata nu poate fi”
Cu totii si-au incropit cum au putut o mica gospodarie in noul adapost. Si-au adus din casele lor televizoare, frigidere, mobila, paturi, saltele, covoare, vesela, oale, aragazuri. Au crezut ca e doar o solutie temporara. Dar acum au primit vestea ca trebuie sa fie stramutati. “Parca stau in padure aici, fara vecini, fara aprozar. E cald, e bine, dar nu e ca acasa. Acolo aveam pasari, stateam in casuta mea, nu-mi lipsea nimic. Aveam de toate. Aici e sinistru. Parca suntem ai nimanui. Aici e bine, dar nu-i bine”, ne-a spus cu lacrimi in ochi si “mamaia”, asa cum i se spune, Elena Dascalu, o batrânica simpatica de 82 de ani. Nu si-a luat nimic cu ea, in noua locuinta. Doar strictul necesar. A sperat in fiecare moment ca va primi vestea ca se poate intoarce acasa. Dar degeaba. “Stam aici la gramada si incercam sa supravietuim. Fara sa vrem. Nu uitam insa ce ne-a adus aici. Ce ne-a unit. Explozia. Cred ca nu o sa uit niciodata acele clipe. Acea noapte”, ne-a marturisit si Vasile Baluta (54 de ani). S-a mutat in adapostul de lânga stadion cu inca cinci persoane: cu mama, cu sotia, cu cei trei copii. “Nu e ca acasa. Niciodata nu poate fi. Am taiat toate pasarile, ca nu aveam cum sa le crestem aici. Sa-mi dea alta casa, sau banii pe ea. Cine e vinovat sa plateasca”, ne-a mai spus din mijlocul camerei in care si-a instalat trei paturi, un televizor si un frigider.
“E blestemat locul”
La parter, in patru camere stau toti cei din familia Starpariu. Familia cea mai afectata. Casa lor a fost zguduita de explozia devastatoare. Acolo nu se mai poate locui. Daca ceilalti vecini au fost evacuati preventiv, ei au fost scosi afara definitiv din propria gospodarie, ajunsaa cum o ruina. “E greu. Toata lumea vine, ne compatimeste si atât. Nora mea a nascut de o luna, aici, in adapost, baiatul ars are nevoie de medicamente, eu am reusit sa revin la serviciu dar iau doar cinci milioane salariu. Cum sa ne descurcam asa?”, ne-a zis disperata Ileana Starpariu (53 de ani). Ea duce tot greul acum. Sunt 7 de toti. Florin, fiul ei de 24 de ani, inca mai depinde de ea. E cel care a ars ca o torta vie in noaptea groazei. “Eram in pat. Totul a fost o fractiune de secunda. O bubuitura si foc. Am incercat sa ies pe geam, dar nu am reusit. Pe Dan, fratele meu, l-a aruncat suflul expoziei pe fereastra direct din pat. Eu am fost cuprins de flacari imedicat. M-am aruncat in zapada”, ne-a spus inca speriat baiatul. A stat 26 de zile la Iasi si a suferit mai multe operatii. Are grefe de piele la picioare si la ambele mâini. Arsurile suferite au fost de gradul IV. “Ma dor toate. Un an de zile o sa ma mai chinui asa. Eram negru la fata, pâna la os. Numai fratele cel mare, Gabi, cu sotia lui, au scapat teferi, ca au casa mai departe putin. E blestemat locul acela. Nu mai vrem nimic. Doar sa gasim o casuta in care sa stam cu totii linistiti. Dar cine se poate judeca cu cei de la Gaze? Ce sanse sunt?”, a mai adaugat tânarul dezamagit.
“Au facut o sonda de captare, dar au pus capac”
Tatal lui, Mihai Starpariu, are 57 de ani. Dar nu mai are putere sa o ia de la capat. E bolnav, pensionar. Il dor oasele, picioarele nu-l mai ajuta. “In 1992 a fugit terenul de sub noi. 60 de sonde au fost ingropate sub pamânt. Au facut atunci terenuri de sustinere. Eu am ridicat o noua casa, mai jos. Cea de acum. Au facut apoi o sonda de captare, dar au pus un capac. Cica sa formeze presiune pentru a mari productia. Asa s-a format si punga de gaz care ne-a scos afara din casa. Nu au mai apucat sa extraga acele gaze si au inceput sa se infiltreze peste tot. Nu miros deloc. Doar dau ameteli. Si atunci in noaptea aia aveam ameteli. Dar am crezut ca nevasta-mea a gatit la aragaz mai mult. La 3.15 a fost explozia. Groaznic. Dormeam toti. Nu stiam ce se intâmpla. Am auzit de peste tot tipete, racnete si apoi am vazut ca luase totul foc”, retraieste cu groaza clipele din noaptea exploziei. Când a aprins becul s-a produs dezastrul. Baietii i-au ars de vii, sotia a facut atac de panica. “A ars tot. Doar o parte din mobila am reusit sa salvez si niste covoare. Mi sa mi se dea banii pe tot ce am pierdut. Nu mai vreau casa. Acolo nu ma mai intorc niciodata. Am avut livada, gospodarie si acum sunt la pamânt. Cine e vinovat sa plateasca”, a mai spus hotarât barbatul. Sunt sinistratii din Zemes. 27 de persoane, 9 familii. Care acum au ramas pe drumuri. Si care nu pot uita niciodata noaptea exploziei. Clipa care le-a schimbat total destinul.
Roxana Neagu
Sinistratii au primit vestea ca nu se vor mai putea intoarce in propriile locuinte. Anuntul a fost facut in cadrul primei sedinte a Colegiului Prefectural, din 27 ianuarie. Concluzia expertilor este ca zona trebuie evacuata definitiv. Conform datelor, cauza producerii deflagratiei a fost una naturala. Din cauza alunecarilor de teren repetate, din anii ’70 si ’92, a fost favorizata formarea acelei pungi subterane de gaze, cât si emanatia acestora in zona. Astfel, cele sapte case vizate vor trebui stramutate.
“Nu pot sa demolez casele. Daca punga se retrage natural, asa cum s-a format? Nu stiu ce este de facut. Asteptam sa vedem ce decizii se iau la nivelul Comitetului pentru Situatii de Urgenta.”
Ioan Selaru, primarul comunei Zemes
Prefectul s-a deplasat in teritoriu
Vineri, 28 ianuarie, prefectul Constantin Scripat s-a deplasat in comuna Zemes. Acesta a avut o intâlnire cu reprezentantii locali ai societatii Petrom, primarul Ioan Selaru si viceprimarul, pentru a stabili urmatorii pasi care trebuie urmati. "Saptamâna aceasta voi convoca Comitetul pentru Situatii de Urgenta pentru a stabili niste masuri pe care trebuie sa le luam, urmare a raportului de evaluare al comisiei de experti de la Universitatea de Petrol si Gaze din Ploiesti, prin care s-a decis stramutarea. Exista mai multe variante de lucru, insa deocamdata vom lua masurile imediate, respectiv izolarea zonei afectate si identificarea unei locatii noi pentru stramutarea sinistratilor", a declarat Constantin Scripat, prefect de Bacau. (Sinziana Filimon)
