28 septembrie 2024
ActualitateTurismul băcăuan a ieșit din pandemie

Turismul băcăuan a ieșit din pandemie

În luna iunie 2021 în judeţul Bacău numărul unităţilor de cazare (cu o capacitate de cazare existentă de minim 10 locuri-pat) care au funcţionat a fost de 113 unităţi, acestea oferind un număr de 4.251 locuri de cazare. Comparativ cu luna iunie 2020, când activitatea de turism a fost afectată de pandemia covid-19, numărul de unităţi a crescut cu 24 unități (+27,0%), iar numărul de locuri oferite turiştilor a crescut cu 1.109 locuri (+35,3%), se arată în publicația InfoStat editată de Direcția Județeană de Statistică\.

* Comparativ cu luna mai 2021, numărul unităţilor de cazare a crescut cu 12 unități (+11,9%), iar numărul de locuri oferite turiştilor a scăzut cu 217 locuri (-4,9%). Pe total judeţ Bacău, în luna iunie 2021 s-a realizat un indice de utilizare netă a locurilor de cazare de 20,9%, mai mare decât cel înregistrat în luna iunie 2020 (11,7%) şi mai mare decât cel înregistrat din luna mai 2021 (18,2%). Pe tipuri de unităţi de cazare cel mai mare indice s-a înregistrat în hoteluri (26,6%), în timp ce pe zone turistice cel mai mare indice s-a înregistrat în stațiuni balneare (28,2%). Numărul sosirilor turiştilor în luna iunie 2021 a fost de 13.160 persoane (96,4% români şi 3,6% străini).



* Comparativ cu luna iunie 2020, numărul sosirilor turiştilor a crescut cu 7.799 persoane, iar faţă de luna mai 2021 acesta a înregistrat o creștere cu 753 persoane, respectiv +6,1%.

* În primele șase luni ale acestui an, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică a fost în judeţul Bacău de 61.659 persoane, din care 97,6% turişti rezidenţi în România şi 2,4% turişti nerezidenţi. Comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2020, numărul acestora a crescut cu 30.514 sosiri pe total (+98,0%), ca urmare a creșterii numărului de sosiri a turiştilor rezidenţi cu 30.491 (+102,8%), în timp ce numărul sosirilor celor nerezidenţi a crescut cu 23 (+1,6%).



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img