Ne-am auzit ultima oară prin iulie. El tocmai câștigase Raliul Moldovei Bacău: „Bravo, tată! Era și vremea”. Eu, în schimb, tocmai plecam în concediu: „Ba ție, bravo! Văd că la tine e mereu vreme de concedii”. Am râs amândoi și a rămas să ne reauzim. Și să ne revedem. La o cafea. Sau la o bere. „Hai, măi, o bere, ce-i așa greu?”. Sigur, cum să nu? Găsim noi timp. Mereu e așa, mereu îți spui că, da, sigur vom găsi timp. Dacă nu azi, mâine, dacă nu mâine, poimâine, iar dacă nici poimâine, atunci sigur peste o săptămână.
Apoi vine o sâmbătă neagră, o localitate cu nume de veste rea, un cap de pod și… „A murit pilotul băcăuan Adrian Răspopa !”. Iar tot ce-ți rămâne este o pagină albă pe care încerci să o umpli cu amintirile făcute țăndări de șocul tragediei. Ar fi o exagerare să spun că eu și Adi Răspopa eram prieteni la cataramă.
Dar ne știam (de mult), ne înțelegeam (bine) și colaboram (la răstimpuri). Din 2011 încoace, adică de la prima ediție a Raliului Moldovei, nu era an în care să nu mă sune, atunci când începea pregatirile pentu „raliul de casă”, și să-mi spună că are nevoie de cineva ca mine pentru partea de media. Îl refuzam de fiecare dată, spunându-i că eu rămân cu treaba mea de la ziar și încheiind: „Lasă, te descurci tu”. Bineînțeles că se descurca. Și nu că se descurca, dar o făcea de minune. O dovedesc toate cele 11 ediții ale Raliului Moldovei care au pus Bacăul pe harta națională și internațională a automobilismului.
A venit apoi rândul ciclismului. Cu Turul Colinelor în postură de „maillot jaune”. Și cât de bine se așezase totul! „Visez un Tur al Colinelor cu finiș în Bacău” îmi spunea, la începutul verii, Adi Răspopa. Mi-e greu să spun cum va fi- și dacă va mai fi- Turul Colinelor fără Adi. Îmi amintesc, în schimb, cum a fost chiar înainte de a fi cu adevărat. Îmi amintesc de o seară superbă de sfârșit de noiembrie, o seară irepetabilă astăzi, alături de Adi, de Dragoș, de Vali, de Alex și de Luci la Răchitoasa.
Nu s-au scurs nici doi ani, dar parcă a trecut o veșnicie. „Grupul de la Răchitoasa”, așa ne spuneam. Acum, e un scaun liber la masă. Și un gol teribil în suflet. Dumnezeu să te odihnească în pace, Adi!
