28 septembrie 2024
ActualitateS-a reluat revederea anuală a specialiștilor din agricultură

S-a reluat revederea anuală a specialiștilor din agricultură

La fel de frumoși ca și în anii precedenți, la fel de demni și de curtenitori sau de eleganți, specialiștii pensionari ai agriculturii și industriei alimentare băcăuane și-au dat din nou întâlnire, pentru câteva ore. Revederea anuală de acest fel a devenit deja tradițională, pentru că a împlinit deja 15 ani. I-am revăzut și acum pe unii dintre cei care au făcut din agricultura și din industria alimentară băcăuană un domeniu de elită.

Primul punct de întâlnire a fost fixat la Biserica „Sf. Apostoli Petru și Pavel”, unde cei prezenți au asistat la o slujbă oficiată de preoții care sunt sub ascultarea parohului Constantin Abageru. S-au făcut, astfel, rugăciuni pentru sănătatea și binele tuturor, dar au fost pomeniți și cei care au ajuns deja la Ceruri.



Participanții la reuniune au socializat, apoi, câteva ore, și-a amintit de vremurile în care munceau în fermele agricole, în unitățile acestui domeniu sau chiar în întreprinderile industriale alimentare. Toți și-a povestit și întâmplările din viața pe care o trăiesc, mai ales în familie, după anul pensionării.

„În acest an – ne-a spus principalul organizator al reuniunii și unul dintre decanii de vârstă ai acestui grup, inginerul Cezar Duță -, participarea la eveniment a fost ceva mai slabă, pentru că oamenii sunt speriați și de pandemia prin care trecem. Dar cei care au venit au apreciat evenimentul. Am vorbit, inițial cu aproape 300 de oameni, dar au venit care au putut. Și pentru revederea din acest an ne-au ajutat foarte mult Grupul Agricola, dar și unii dintre fermieri”.

Din armata agriculturii în armata de pensionari

Inițiativa acestei organizări îi aparține, din anul 2006, pe vremea când era directorul Direcției Agricole a județului, inginerului Mihai Banu. „Îmi aduc aminte – ne-a spus Mihai Banu – că atunci au venit la întâlnire 360 de specialiști pensionari. Până acum, numărul lor s-a subțiat. Între timp, desigur, am intrat și în pandemie. Dar semnificația evenimentului rămâne foarte importantă, pentru că ne putem revedea cu unii colegi sau prieteni după multă vreme. Pe unii mai că nu-i mai recunosc, pentru de la o vârstă oamenii își schimbă rapid fizionomia. Eu unul trăiesc acum și pentru a-i contempla pe ceilalți, dar și tot ce se întâmplă în jurul meu”.

Despre semnificația acestui eveniment am stat de vorbă și cu unul dintre susținătorii lui, un renumit specialist agronom și om de afaceri, Gheorghe Antochi. „După anul de pauză impus de pandemie – ne-a spus interlocutorul – ne-am revăzut cu cei care au muncit în agricultura județului Bacău cu dăruire. Ne bucurăm că încă mai suntem sănătoși, că ne dorim astfel de revederi, să ne împărtășim impresii din familiile noastre, dar și să ne gândim cu mândrie la ceea ce am realizat la locurile de muncă. Era pe vremea în care specialiștii din agricultura și industria alimentară a județului erau o adevărată armată care făurea producții agricole. Armata de acum a agriculturii și industriei alimentare are ceva probleme, deși au apărut multe ferme importante, cu oameni bine pregătiți profesional, dar și cu o impresionantă dotare materială. Alături există, iată, o veritabilă armată de pensionari”.

Tot mai puțini fermieri tineri

Astăzi, peste jumătate dintre fermierii Moldovei sunt pensionari. Dintre ei, aproape 1.500 au peste 90 de ani, iar în cele șase județe ale Regiunii de Nord-Est sunt înregistrați 10 fermieri cu vârsta de peste 100 de ani, dintre cei 31 aflați în evidențe la nivel național. Și doar 9,81% dintre cei 152.242 de fermieri moldoveni sunt tineri între 18 și 40 de ani. În județul Bacău sunt înregistrați 16.572 de fermieri, între care 485 cu vârste între 18 și 30 de ani, printre cei mai puțini din țară.

Gheorghe AntochiNoi, în agricultură, eram a treia armată a țării, dar acum nu mai avem repere viabile de clasament, pentru că nici prima armată – militarii nu mai este ce a fost și nici a doua armată care era considerată la CFR nu mai arată ca înainte. Dar, lumea nu stă pe loc, lucrurile progresează foarte bine și rapid, iar în agricultură eu sunt încântat de producțiile mari care se obțin acum. Poate că astfel de producții vor putea determina, în anii care vin, reducerea importurilor de produse alimentare și reducerea deficitului comercial al țării.”

 



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img