27 noiembrie 2024

Intâlniri admirabile la Muzeul de Arta

„Carte cu Ilie Boca”

Muzeul de Arta din Bacau a gazduit, ieri, o lansare de carte si o expozitie de pictura, reunite intr-un singur eveniment. De altfel, volumul „Carte cu Ilie Boca” semnat de Carmen Mihalache este simbioza a doua sensibilitati: un critic de arta si un pictor, care calatoresc in timp, sub semnul iubirii pentru bine si frumos. Putem sa le spunem convorbiri, dar si recuperari. Este un dar pe care autoarea il face bacauanilor, cristalizând intr-o carte experientele artistului Ilie Boca.



Holul Muzeului de Arta a devenit neincapator, ieri, incepând cu ora 16, pentru multimea celor care soseau grupuri-grupuri ca sa participe la lansarea volumului „Carte cu Ilie Boca”, apartinând criticului Carmen Mihalache. La eveniment au participat pictori, poeti, prozatori, istorici, profesori si jurnalisti. Invitat special, criticul literar Constantin Calin, care a prezentat „Cartea cu Ilie Boca” si a vorbit despre aceasta intâlnire artistica. Lucrarea este „un obiect frumos”, cum spune chiar autoarea, „o carte-album” ce cuprinde, alaturi de convorbirile cu Ilie Boca, texte si poezii despre artist sau dedicate lui, reproduceri color ale picturilor sale si multe fotografii. Carmen Mihalache a lansat o invitatie pentru lectura, apoi a continuat: „Este o carte facuta cu un mare artist, un mare pictor, Ilie Boca, si este o carte despre Ilie Boca. Am spus cu Ilie Boca pentru ca in prima parte este un dialog amplu despre devenirea artistului, despre parcursul si destinul lui de creator, apoi este o antologie de texte despre creatia sa. Am selectat unii dintre cei mai mari critici de arta plastica si scriitori, prieteni ai lui Ilie Boca. Si va mai spun un lucru la fel de simplu: am crescut, am trait inconjurata de carti, ele m-au format, dar in acelasi timp m-au format, m-au modelat sau remodelat intâlnirile admirabile, intâlnirile de exceptie cu niste oameni deosebiti. Unul dintre acestia este Ilie Boca. Asadar, cartea mea cu Ilie Boca este un dar, este o ofranda, este un omagiu adus unui mare artist care, din fericire, este contemporan cu noi.”

Vine o vârsta când marturisesti…

A fost o idee minunata ca lansarea cartii despre Ilie Boca sa aiba loc simultan cu vernisajul persoanlei Ilie Boca, pictorul fiind nevoit sa faca noi marturisiri. Aceste dialoguri sunt firesti, sustine pictorul, caci vine „un moment in viata când ajungi la o anumita vârsta si incepi sa te marturisesti, sa spui despre trecutele zile, sa-ti amintesti cum au fost si sa-ti spui parerile despre arta, pentru ca ai acumulat si o anumita experienta. Sunt raspunsuri despre arta, despre viata care a trecut, despre ceea ce s-a intâmplat cu noi.” Cartea salveaza de la uitare si ne daruieste noua, neinitiatilor, „experientele unui artist traitor in provincie”, cum se autodefineste, cu modestie, Ilie Boca. Evenimentul a fost un prilej de bucuroasa intâlnire intre prieteni, o intâmplare calda si luminoasa, cum sunt putine in ultima vreme. Sentimentul de bine si frumos a sporit prin gratia micilor artisti ai Colegiul National „George Apostu”, care au sustinut un recital muzical, astfel incât putem spune ca manifestarea a fost o adevarata sarbatoare a artelor.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014