14 noiembrie 2024

De ce nu au ajuns banii de burse la elevii băcăuani

Fostul inspector școlar general adjunct Ana Maria Egarmin explică de ce, deși bugetul a fost votat în Consiliul local, inclusiv bursele elevilor, banii nu au ajuns la copii.

Conform acesteia, problema principală o reprezinta faptul că școlile nu pot da bursele în timpul vacanței. „Preluarea banilor alocați fiecărei scoli din Trezorerie presupune implicit distribuirea tuturor burselor în ziua respectivă întrucât școlile nu dețin condiții de casierie (seif, toate cele necesare conform legislației în vigoare). Nu puteți să puneți pe umerii directorilor și contabililor responsabilitatea nefirească, chiar hilară de a păzi banii noaptea, în școli”, spune Ana Maria Egarmin.



Mai mult, pentru informarea publică, școlile trebuie să respecte Regulamentul European pentru protecția datelor (GDPR). „Cum să procedeze un director? Să afișeze coduri pentru fiecare elev? Să iasă pe străzi să le strige? Știu… Aveți răspuns (impertinent) și la asta: Să le telefoneze individual (Asta în caz că li se va răspunde…). Vedeți??? Pe-aici vi s-a tăiat firul acordării URGENTE a burselor… „, a mai spus Ana Maria Earmin.

Nu ajung banii

Dar mai există o problemă. Banii acordați de municipalitate nu ajung pentru toți elevii care ar fi îndreptățiți sa primească bursele. Consiliul local a aprobat ca bursele de merit să se acorde, conform prevederilor din legislația națională pentru elevii care au obținut media generală/semestrială ,,de cel puțin 8,50 și nota 10 la purtare”. Fostul inspector spune că acest lucru blochează acordarea burselor de către conducerea școlilor care nu au primit o sumă suficientă pentru burse.

„Pentru că, da, sunt unități de învățământ care se confruntă cu acest neajuns: prin prevederile art. 3 (2) din HCL amintită mai sus, școlile sunt obligate a se încadra în limitele fondurilor repartizate, consiliile de administrație ale acestora trebuind să stabilească criterii specifice pentru departajare (în cazul în care banii alocați de primărie nu ajung). Păi, în esență, le cereți directorilor să se abată de la norme, selectând ei elevii în funcție de câți bani primesc?”, se întreabă aceasta.

Până la urmă directorii de școli au decis să dea bursele când va începe școala.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014