Acesta este genericul proiectului lansat de Şcoala Gimnazială „Alexandru Piru” Mărgineni duminică, 22 august, cu subtitlul explicativ „Alexandru Piru (22 aug. 1917, Mărgineni, jud. Bacău – 6 nov. 1993, București) – Vasile Alecsandri (14 iun. 1818, Bacău – 22 aug. 1890, Mirceşti, jud. Iaşi)”.
După cum se vede, joncţiunile aştrilor au făcut ca în ziua din calendar a urcării la ceruri (evident, în alt an) a bardului de la Mirceşti să se nască istoricul literar pasionat de „surâzătorul Alecsandri”. Ori de câte ori venea la Bacău, Al. Piru ţinea să ne atenţioneze că prea puţină atenţie îi dăm autorului „Horei Unirii” şi că acesta s-a născut în Bacău, la 14 iunie 1818.
Biserica ortodoxă a satului, primitoare, a găzduit la finele liturghiei o comemorare a lui Al. Piru, combinată cu un moment cultural: elevi din comună şi studenţi ai Facultăţii de Litere a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău au prezentat secvenţe de text de/despre Al. Piru, profesoarele Bogdana Burlăciuc (directoarea Şcolii) şi Elena Diculescu-Ghiuş au oferit detalii ale Proiectului aflat la ediţia I, preotul paroh Nicolae Bucovineanu a mărturisit bucuria de a-l cinsti pe un vrednic fiu al locurilor, iar Dumitru Brăneanu, preşedintele filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România, a promis că vom reveni pe… 22 august 2022.
În ceea ce mă priveşte, am realizat două scurte interviuri cu Ion Popa, nepot al celui evocat, respectiv cu Mihai Enea (n. 1940), pe care Al. Piru l-a pregătit la gramatică pentru a susţine admiterea la Liceul „Ferdinand I”. Anterior, am transmis un salut din partea lui Constantin Zavati (n. 1923), care l-a cunoscut pe viitorul istoric literar, apreciindu-i capacitatea intelectuală.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.