Chiar asa: desi abrogarea legilor este de competenta institutiilor specializate, se poate spune ca doi bacauani, din Buhusi, au facut asta, determinând Curtea Constitutionala sa recunoasca faptul ca aceasta lege e desueta. Cel putin asa stateau lucrurile – cu desuetudinea acestei legi, a ilicitului – la începutul anilor ’90…
Legea ilicitului, de la extaz la agonie
Pe 24 iunie 1968 era adoptata Legea nr. 18/1968 privind controlul provenientei unor bunuri ale persoanelor fizice, care nu au fost dobândite în mod licit. În mai 1996, pe rolul Curtii Constitutionale ajunge o exceptie de neconstitutionalitate privind Legea 18/1968, ridicata de sotii Anuta si Ioan Mihaila din Buhusi. Sunt aduse mai multe argumente, din care Curtea Constitutionala accepta unul singur, prin Decizia nr. 64 din 21 mai 1996: dispozitiile art. 2 alin. 2 din Legea nr. 18/1968, care stabilesc ca „prin justificarea provenientei bunurilor se întelege obligatia persoanei în cauza de a dovedi caracterul licit al mijloacelor folosite pentru dobândirea sau sporirea bunurilor”, sunt contrare prevederilor art. 41 alin. (7) – teza II din Constitutie, care instituie prezumtia caracterului licit al dobândirii bunurilor. Urmeaza, deci, sa se constate ca art. 2 alin. 2 din Legea nr. 18/1968, cu modificarile ulterioare, este abrogat potrivit art. 150 alin. (1) din Constitutie”. Gasim asta si pe site-ul Ministerului Justitiei. Întâmplator sau nu, dupa doua saptamâni, Guvernul transmitea Parlamentului un proiect de lege care s-a materializat în Legea nr. 115/1996, adoptata pe 16 octombrie 1996. Aceasta reprezinta un hibrid între Legea 18/1968 si H.G 473/1993. Legea nu se aplica tuturor cetatenilor, ci numai functionarilor publici. Spre deosebire de H.G. 473/1993, se aplica si puterilor legislativa si judecatoreasca.
„Au vrut neaparat sa ma aresteze”
Anuta Mihaila a fost sef al unei sectii de croitorie, la Cooperativa „Unirea Mestesugarilor” Buhusi. „În 1991, povesteste aceasta, m-am trezit cu Politia Economica de la judet pe capul meu. A venit si un sef-mare-de-tot de-al lor; unul care a tunat, fulgerat si lovit toata viata. De unde dracu’ ai avut bani ca sa-ti faci casa asta? m-a întrebat acesta. Sapte erau în comisie: politisti, revizori de la cooperatie. Politisti alesi pe sprânceana, peste capul sefului Politiei Economice; cei mai ai dracului. O luna de zile au verificat sectia si SC STOFE, de unde ma aprovizionam cu stofa. Au extins controlul pe durata a doi ani, dar n-au gasit nimic. Au vrut neaparat sa ma aresteze. Am iesit însa perfect la control. Spumegau de furie. Revizorul, saracul, mi-a spus, la final, ca politistii nu se lasa pâna când nu ma baga la puscarie. Si chiar au încercat. Au schimbat macazul: au hotarât sa ma ancheteze pe legea 18!”
„Le-au amenintat ca le strânge mâna în usa”
Sase ani de zile a durat toata povestea. „De unde ai avut bani?, ma întrebau. Am câstigat 5.000 de lei pe luna, cât presedintele cooperatiei, pentru ca am muncit, am vândut, am avut beneficii”. S-a ridicat si unul dintre fostii presedinti ai Cooperativei, „Dumnezeu sa-l ierte”: „Cum, a câstigat cât mine!?” (A.M.). „Apoi au început sa-mi faca inventarul acasa. Totul, totul… Buleandra cu buleandra, chilot cu chilot, lingura cu lingura… Daca gaseau o sticla goala cu eticheta de wiskey, o contabilizau ca si cum ar fi plina, la pret scotian. Am primit-o cadou de la rude, ziceam. Lasa, ca stim noi, ai dat o masa pentru asta…” (A.M.) Au evaluat si casa: 428.000 lei. „Am justificat totul, pâna la ultimul banut, dar nu s-au lasat. Au chemat salariati din sectia mea la Bacau si au facut presiuni asupra lor, ca sa declare ca am furat. Dar fetele, croitorese, n-aveau ce spune. Le-au amenintat ca le strânge mâna în usa daca nu declara ceva împotriva mea. Una dintre ele a scapat de ancheta spunându-le ca ginerele ei este ofiter. Era în 1991…” (A.M.). Anuta Mihaila continua: „Sase ani am fost chemata, apoi, luna de luna, în instanta, la Tribunalul Bacau. Judecatorii rasfoiau usor dosarul si ziceau mereu, la fiecare termen de judecata: «Se amâna pentru data de 16, luna viitoare». Simteam ca înnebunesc. Se saturase si avocatul. Sase ani…”
„Unul are picioarele taiate, altul a facut puscarie, unul a murit…”
Atunci i-a venit ideea salvatoare: „L-am rugat pe Costica Mihalache, jurist, sa ma ajute. Acesta a sesizat Curtea Constitutionala, ridicând niste exceptii de neconstitutionalitate la legea ilicitului. Se parea ca era ultima sansa a evadarii din cosmar. Când am ajuns la C.C., la Casa Poporului, erau vreo cincisprezece în prezidiu. Se uitau cam mirati unul la altul… «Esti unicul caz din tara. Legea asta nu-i nici în vigoare, nici abrogata. Mergi linistita acasa…», mi-au spus”. Apoi mi-a sosit, în 1996, acasa, Monitorul Oficial prin care eram anuntata ca a fost acceptata una dintre exceptiile de neconstitutionalitate. M-am dus iar la Tribunal, tot pe 16, conform citatiei. Primisera si acolo Monitorul Oficial… Nu m-au mai chemat… Am aruncat toate hârtiile acelea. N-am vrut sa le mai vad. Sunt cosmarul vietii mele…” (A.M.) Resentimente? „N-as zice. M-au reclamat un fost jurist al Cooperativei si o colega, tot sefa la aceasta cooperativa. Ambii au murit. Dintre cei care m-au anchetat, unul are picioarele taiate, altul, pensionat, a facut puscarie, altul a murit… Ceilalti…” (A.M).
N-am facut decât sa va depanam odiseea abrogarii unei legi. Am discutat doar cu Anuta Mihaila, cu… site-ul unui minister, cu niste decizii ale instantelor. Ceilalti sunt morti, pensionati, seful-mare-de-tot nu mai exista… Dar daca va vrea cineva sa nege ceva, va fi ascultat. Doi oameni disperati, sotii buhuseni Mihaila, au ucis sistemul. Astazi sunt voci care reclama reînvierea acelei legi. Dar cine ne garanteaza ca un alt caz Mihaila nu va reclama ca anchetatorii vor sa strânga din nou mâini în usi pentru a afla „adevarul”?
Ion Fercu
