Binecunoscută pentru valoarea terapeutică a izvoarelor sale minerale, pentru aerul ozonat și înmiresmat, dar și pentru cadrul său natural deosebit de pitoresc, stațiunea Slănic-Moldova oferă și diverse oportunități de agrement. Printre acestea se numără și drumețiile pe crestele Munților Nemira, care împrejmuiesc stațiunea și care aparțin părții central-estice a Carpaților Orientali, cel mai înalt pisc fiind Nemira Mare aflat la o altitudine de 1.649 m.
Pentru cei care sunt pasionați de astfel de călătorii li s-au pus la dispoziție nu mai puțin de nouă trasee montane omologate, toate amenajate și întreținute de către salvamontiștii din cadrul Serviciului Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS).
Unul dintre cele mai frumoase și mai căutate trasee din Munții Nemira, care oferă și senzații unice are ca punct plecare de fostul camping al stațiunii (RAI 11), după care urcă pe Culmea Căprioarei până aproape de Vârful Șandru Mare (1.640 m), străbate culmea principală a Munților Nemira și se termină la coada Lacului de acumulare Poiana Uzului. Traseul Slănic-Moldova-Valea Uzului este marcat cu bandă albastră, are circa 30 km (cam 9-10 ore de mers) și necesită, în funcție de anotimp, echipament corespunzător și o condiție fizică bună.
Frumusețea muntelui, peisajele care încântă privirea, sălbăticia locurilor fac să merite tot efortul depus pentru parcurgerea traseului. Dar mai ales, faptul că aici întâlnim un fenomen unic în toată zona Moldovei și destul de rar în România, care poate fi observat doar de pe vârful Șandru Mare (1.640 m). Este locul de unde, în condiții meteorologice optime, adică în perioadele mai reci ale anului, cu cer senin, se pot admira crestele Munților Bucegi, Piatra Craiului, Iezer-Păpușa (aflați la aprox. 150 km depărtare), sau Depresiunea Târgu-Secuiesc-Brașov. Iar ceva mai jos, de pe vârful Farcu Mare (1.498 m) ni se dezvăluie imaginea impresionantă a Barajului și Lacului de acumulare Poiana Uzului, barajul fiind construit din contraforţi de 80 m înălţime şi cu un volum de apă de 90 mil. mc, al doilea de acest fel din Europa, fiind dat în exploatare în anul 1972.
Toate aceste imagini, parcă realizate cu efecte speciale sunt posibile datorită reflexiei luminii, în anumite condiții atmosferice, când aerul este curat și rece.
„Aerul rece are o densitate mare, este un aer greu și nu lasă pulberile de la nivelul orașului să se ridice – așa cum se întâmplă atunci când aerul este cald și pulberile se ridică de la sol. Pe altă parte, este un aer foarte uscat, de aceasta dată nu avem umiditate suficientă și atunci nu este nici această pâclă, astfel că transparența aerului este foarte bună”, este explicația meteorologilor.
Turiștii care doresc să parcurgă doar traseul Slănic-Moldova-Vârful Șandru Mare, timpul de parcurs este de 6 ore (tur și retur), tocmai indicat pentru o zi de weekend!
Detalii despre traseele din Munții Nemira pot fi vizualizate pe site-ul www.turism-bacau.ro/trasee-montane/.
Romulus-Dan BUSNEA
Foto (Vârfurile Șandru Mare, Nemira Mare și Farcu Mare): Olivian DARIE
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.