Una dintre marile zile ale istoriei noastre este cea de 23 august 1944. Desigur, astăzi, această zi este lăsată de izbeliște, politicienii forțându-se să uite această zi care a însemnat șansa de supraviețuire a țării. Că această supraviețuire a fost marcată și de ocupația sovietică și aducerea la putere a comuniștilor, este altceva. Fără 23 august se putea întâmpla să fie și mai rău.
România era singură țară dintre cele care au atacat URSS care avea atât dreptul moral cât și forța juridică să o facă. URSS ocupase Basarabia iar România nu semnase nici un acord în acest sens; doar fusese nevoită să ia cunoștință și să procedeze la retragerea în trei zile a administrației. Dar, deși avea aceste drepturi, România nu avea și capacitatea militară să poartă un asemenea război, chiar dacă aliatul strategic de atunci – Germania – părea invincibil. Armata românească era slabă, politicienii români erau divizați și, în plus, nu prea mai aveau putere, țara aflându-se în momentul declanșării războiului, în a treia dictatură – cea a lui Antonescu – după cea a lui Carol al II-lea și cea legionară.
După Cotul Donului și Stalingrad s-a văzut clar că România nu poate castiga războiul și s-au încercat tot felul de variante de a ieși din acest joc. Chiar și Antonescu a încercat să negocieze, însă Moscova nu era dispusă să-l ierte. Americanii și englezii n-au dat nici un răspuns clar pentru că se stabilise deja că România intră sub influență sovietică și nici un acord nu se face fără să-și dea și Moscova acceptul.
Contrar propagandei, 23 august nu a fost o insurecție comunistă. Dealtfel, comuniștii români au avut un rol marginal. Regele, Armata și câțiva lideri politici au jucat rolurile cele mai importante; apoi, comuniștii și-au însușit meritele.
România nu a fost singura țară care a întors armele și asta uită foarte multă lume care condamnă momentul și ne acuză de trădare. Cu un an înainte, Italia făcuse același lucru; cu mai puțin succes. Finlanda, alt aliat al Germaniei, a ieșit și ea din război și a dezarmat trupele germane de pe teritoriul său. Ungaria a încercat să întoarcă și ea armele, dar nemții au prins de veste și au schimbat guvernul. Slovacii au avut și ei propria insurecție, înfrântă, însă, de germani.
De ce nu se vorbește, astăzi, despre importantă zilei de 23 august? În parte pentru că unii politicieni români își primesc ordinele de la Berlin și n-ar da bine să vorbească despre acest subiect.
Dar nu se vorbește despre 23 august pentru că aceia care au transformat țara în colonie se tem să nu cumva să dea idei românilor. Ni se spune mereu că nu există altă soluție, că nu se poate face nimic. Dar în 1944, o seama de oameni au constatat că a rămâne până la capăt alături de aliatul strategic ar fi însemnat distrugerea țării.
