6 noiembrie 2024

Poliția în alertă

A condus un autovehicul fără permis de conducere

La data de 15 august a.c., în jurul orei 10.00, polițiștii din cadrul Poliției mun.Bacău au depistat în trafic un bărbat în vârstă de 33 de ani, din județul Iași care conducea un  autoturism pe strada Alexei Tolstoi, din localitate fără permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, acesta nu deținea poliță de asigurare obligatorie pentru autovehicul, fiind sancționat contravențional cu amendă, în valoare de 1000 de lei.
De asemenea, polițiștii au întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.



A prezentat polițiștilor un document fals

La data de 14 august a.c., o patrulă de poliție din cadrul Secţiei 10 Poliție Rurală Ştefan cel Mare, au depistat o tânără de 21 de ani, din comuna Gura Văii, în timp ce conducea pe DJ 119, un autoturism, având suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice. Cu ocazia verificărilor, aceasta a prezentat echipajului de poliţie o ordonanţă din care rezulta dreptul tinerei de a conduce autovehicule pe drumurile publice. În urma examinării ordonanţei, s-a constatat faptul că aceasta ridică suspiciuni de fals în ceea ce priveşte ştampila unităţii de parchet, semnătura și conţinutul acesteia. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul având suspendat dreptul de a conduce şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Avea permis de conducere, dar nu internațional

La data de 15 august a.c., pe DN 2, în localitatea Onişcani, un echipaj de poliție rutieră au oprit în trafic, un autovehicul condus de un bărbat de 49 de ani. În urma verificărilor a rezultat faptul că bărbatul poseda permis de conducere emis de autoritaţile din California. Totodată acesta nu a putut prezenta permis de conducere internațional care să ii dea dreptul de a conduce un autoturism pe teritoriul României. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul de conducere fără a poseda permis de conducere.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri