În luna mai 2021 în judeţul Bacău numărul unităţilor de cazare (cu o capacitate de cazare existentă de minim 10 locuri-pat) care au funcţionat a fost de 101 unităţi, acestea oferind un număr de 4.468 locuri de cazare.
Comparativ cu luna mai 2020, când activitatea de turism a fost afectată de pandemia covid-19, numărul de unităţi a crescut cu 71 unități (de 3,4 ori), iar numărul de locuri oferite turiştilor a crescut cu 3.419 locuri (de 4,3 ori).
Pe total judeţ Bacău, în luna mai 2021 s-a realizat un indice de utilizare netă a locurilor de cazare de 18,2%, mai mare decât cel înregistrat în luna mai 2020 (15,5%) şi mai mare decât cel înregistrat din luna aprilie 2021 (16,6%).
Pe tipuri de unităţi de cazare cel mai mare indice s-a înregistrat în vile turistice (27,2%), în timp ce pe zone turistice cel mai mare indice s-a înregistrat în stațiuni balneare (23,0%). Numărul sosirilor turiştilor în luna mai 2021 a fost de 12.407 persoane (97,6% români şi 2,4% străini).
Comparativ cu luna mai 2020, când activitatea de turism a fost afectată de pandemia covid-19, numărul sosirilor turiştilor a crescut cu 11.641 persoane, iar faţă de luna aprilie 2021 acesta a înregistrat o creștere cu 2.357 persoane, respectiv +23,2%.
Durata medie a şederii în luna mai 2021 a fost de 2,0 înnoptări / persoană, mai mică decât în luna mai 2020 (3,6 înnoptări/persoană) şi la fel ca în luna aprilie 2021 (2,0 înnoptări/persoană).
În primele cinci luni ale anului, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică a fost în judeţul Bacău de 48.499 persoane, din care 97,9% turişti rezidenţi în România şi 2,1% turişti nerezidenţi. Comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2020, numărul acestora a crescut cu 22.715 sosiri pe total (+88,1%), ca urmare a creșterii numărului de sosiri a turiştilor rezidenţi cu 23.094 (+94,8%), în timp ce numărul sosirilor celor nerezidenţi a scăzut cu 379 (-26,8%).
Durata medie a şederii pentru turiştii care au vizitat judeţul Bacău în primele cinci luni din 2021 a fost de 2,0 înnoptări/persoană (la fel ca în perioada similară a anului trecut), pentru turiştii rezidenţi de 1,9 înnoptări/persoană (similar cu primele cicni luni din 2020), iar pentru cei nerezidenţi de 3,9 înnoptări/persoană (faţă de 3,1 înnoptări / persoană în perioada 01.01.-31.05.2020).