Privesc mereu către I.Q. cu puțină suspiciune. Neîndoielnic, sunt influențat și de Karl Popper, cel care-mi spune că adoratul coeficient de inteligență este o neghiobie: ,,Nu cred in coeficientul de inteligență; pentru mine, el este una din marile neghiobii ale lumii noastre […]. Orice fermier știe că pământul, calitatea solului, nu poate fi exprimată printr-o singură unitate de măsură, că avem nevoie de o descriere multidimensională a unui fragment de sol pentru a spune dacă va rodi sau nu în acel loc. În schimb, inteligența umană este măsurată unidimensional. Există argumente zdrobitoare împotriva I.Q.-ului. De exemplu, acela că Einstein a avut un coeficient redus de inteligență” (Karl Popper, ,,Viitorul este deschis”, Editura Trei , 1977, p. 89). Cred că pentru o surprindere mai obiectivă a universului ființării cuiva este necesar să-l ascultăm și pe americanul Daniel Goleman, cel care ne propune să medităm asupra inteligenței emoționale (E.Q.), definită prin abilitatea de a percepe, de evalua și controla propriile emoții. Totuși, sub robia reflexelor… clasice, continuăm să acordăm rolul de vedetă I.Q.-ului.
În ultimul timp, psihologii și sociologii s-au îndrăgostit de efectul Flynn, teorie a neozeelandezului James R. Flynn, care vizează felul în care s-au produs modificări la nivelul inteligenţei umane, în epoca modernă. Testele propuse de acesta încearcă să surprindă potenţialul minţii umane şi felul în care aceasta a evoluat de la începutul secolului al XX-lea, până astăzi, în funcţie de diverse realităţi. E drept că Le Monde a sugerat că ,,ar trebui să ne temem de o «stupidizare» a umanităţii”, folosind instrumentele de măsurare recomandate de Flynn, dar mulți cercetătorii par să fie încântați de efectul Flynn.
În România, recentele cercetări centrate pe principiile lui Flynn, care măsoară și creșterea medie a inteligenței generaționale pe țări, arată că românii au atins apogeul I.Q.-ului în 1989, pentru ,,ca în anii ‘90 să se prăbușească într-un soi de beznă a minții, la nivelul anilor de după al doilea război mondial, când elitele au fost eliminate și activiștii de partid au fost făcuți profesori universitari”, comentează editorialistul Doru Bușcu.
În ,,The New Yorker”, Malcolm Gladwell scrie ceva foarte interesant: ,,Efectul Flynn ne spune că I.Q. nu poate fi ceea ce credem noi că este: în loc să fie o măsură a inteligenței naturale, neînvățate, este ceva ce poate fi influențat de educația pe care o primim și de societatea în care trăim”. Din orizontul acestei sugestii putem înțelege și mai bine de ce performanțele cognitive ale românilor sunt sub media europeană, potrivit teoriei lui Flynn.
Recent, vizitat de un puseu de sinceritate, ministrul Educației, Sorin Câmpeanu a declarat: „România are un deficit de educaţie. […] Nu avem altă şansă decât să ne adunăm minţile şi eforturile şi să începem să creștem”. Care minți? Cele selectate exclusiv din mlaștina politică? Într-un sistem educațional cronic subfinanțat, managerial politizat până la absurd, cu miniștri ca S.C., protectorul plagiatorilor, la ce să te aștepți?… Educația a început să devină în România o aventură pe cont propriu. Cine are resurse financiare și simțul virtuților Educației/ Învățământului poate reuși. Cine mizează doar pe resursele statului riscă enorm. Această sabotare oficială a sistemului de educație/ învățământ este cel mai evident simptom al unei dictaturi guvernamentale parșive. Dictaturile, se știe, au preferat întotdeauna cetățeni îndoctrinați cu otrava lor ideologico-electorală, nu educați.
