Mi-am dorit o casă, dintotdeauna, pe pământ. Să stau la curte, cu gazon, pomi fructiferi, cu ceva mai mult oxigen și, dacă se poate, cât mai departe chiar și de cel mai cumsecade vecin. Și nu pentru că aș fi o fire antisocială, dimpotrivă, îmi place să socializez, mă integrez extrem de simplu într-o comunitate.
Doar că mi-am dorit să am distanțarea atunci când psihicul o cere, și atât. Nu ascund că mi-a displăcut traiul la comun, tovărășesc, unde fiecare venea la fiecare, mai ales când nu te așteptai sau pur și simplu nu aveai chef de vizita oricui, chit că poate omul venea doar să-ți ceară împrumut un pahar cu ulei sau o cană cu zahăr.
Mă uitam cu jind la amicii care au avut privilegiul să se nască în cartierele de case, de la marginea orașului. Aproape că-i invidiam, deși în afară că mai puteau pune mâna pe un ou proaspăt de găină sau că se bucurau de gustul șoricului proapăt jupuit de pe Ghiță, prea multe avantaje nu aveau.
În fine, în ce mă privește, marea evadare se producea pe timpul verii când, hotărât lucru, eram trimiși (eu și buna mea surioară), la bunica, scutind-o, astfel, trei luni, pe mama, rămasă singură, de cheltuielile la întreținerea apartamentului de bloc. La mamaia, printre dealuri, pe ulițele șerpuinde pline de colb și de balega rumegătoarelor (nu pe nisipul de la mare), găseam libertatea după care mă ofileam între betoanele gri din oraș. Tot acolo mi-am dorit să-mi fie domiciliul, imediat după ce mi s-au pus pirostriile. Din păcate, n-a fost să fie. Însă, azi, e cu totul altă poveste.
Oricine se poate muta în casa nouă de la țară, unde regăsește toate condițiile, inclusiv confortul orășeanului. Nu se mai pune problema telefonului sau a internetului, nelipsite oricui în ziua de azi. Ca să nu mai spun că, în prezent, s-a ajuns atât de departe cu tehnologia, încât locul caselor bătrânești, de la țară, a fost luat de adevărate „OZN-uri” manevrate eficient de oriunde de te-ai afla. Sunt casele deștepte, la care, pe vremuri, nici măcar nu aveai curajul să te gândești, după ce citeai vreo carte scrisă de George Orwell, Carl Sagan sau Isaac Asimov. Case pe care, culmea!, românii și le pot permite, singuri sau cu sprijinul bancherilor. Asta este, cred, marea evadare a zilelor contemporane.
