Au venit de la tara pentru a studia la oras. Dar nu toti au reusit
Au fost 17, acum au mai ramas 7. Sunt copiii care au fost pregatiti de performanta prin bursele sociale „Guvernul României”. Doar pâna in acest an, pentru ca programul a murit, din lipsa de finantare. Acesta a demarat in urma cu 4 ani, iar de atunci nu s-a mai alocat niciun leu pentru continuarea lui pe alte dosare. Iar in timp, sita a cernut.
Doar 7 din cei 17 elevi pregatiti pentru performanta in Colegiul National „Vasile Alecsandri” au reusit sa ramâna in Bacau pentru a-si continua studiile si la liceu. Timp de patru ani, cât au urmat cursurile de gimanziu, cei 17 au primit finantare de la stat, sub forma unor burse sociale de 350 lei/luna, dar acum fiecare a ramas pe cont propriu. Asa se face ca sita a cernut. Cine a putut sa se sustina financiar singur a ramas. Cine nu, s-a intors acasa, in mediul rural. Au fost din toate colturile judetului, de la Stanisesti si Colonesti, pâna la Oituz, Livezi si Strugari. Au venit in Bacau inca din clasa a V-a, iar acum doar pentru o parte din ei sansa le-a surâs si a doua oara. Printre ei sunt Georgiana, Stefana si Laura, acum proaspete liceene la profilul Stiintele Naturii.
„La oras se invata mai bine”
Sunt copii minunati, frumosi, deschisi, inteligenti, care au avut sansa de a-si continua studiile la o scoala moderna, de a interactiona cu alti elevi, de a trai practic o noua viata, cu mult diferita fata de cea de acasa. „A fost o sansa mare pentru mine sa beneficiez de aceasta bursa. Am invatat mult mai bine, fata de cum as fi invatat la tara, pentru ca la oras se invata mai bine. Am vrut sa ramân aici pentru ca e un liceu de prestigiu”, ne-a marturisit timida, imbujorata, Georgiana Constandoiu, acum eleva in clasa a IX-a G. Acasa merge mai rar. O data pe luna, daca sunt bani. „Acum e mai greu. Ma ajuta ai mei financiar, chiar si bunicii. Acum platesc si caminul si cantina”, continua. Mai are acasa trei frati mai mici. Ar fi fost mai implinita daca si acestia ar fi beneficiat de o sansa ca a ei. „Dar acum nu mai sunt bani. Nu cred ca o sa poata”, spune trist. Are ambitii mari, vrea sa ajunga studenta la Medicina.
A avut media de admitere 9,85
Stefana Emanuela Vrabie a venit in Bacau tocmai din comuna Livezi. Si a ramas aici, doar pentru ca surorile ei, mai mari, au cum sa o ajute. „Ma bucur ca am reusit sa ramân aici, la acest liceu de renume. Am invatat foarte bine si sper sa fie totul la fel de bine in continuare. Simt ca sunt bine pregatita. Eram sigura de ceea ce fac si de ceea ce sunt. Asa ca am profitat din plin de sansa care mi s-a dat”, ne-a declarat zâmbitoare. Au contat foarte mult si rezultatele obtinute in anii de gimnaziu, dar si media mare de admitere (9.85). „E ca o a doua casa pentru mine aici. E foarte bine, ma simt bine, am toate conditiile. Acum ma pregatesc sa ajunge medic sau farmacist”, adauga sigura pe ea.
Le-a fost greu la inceput
„Ma bucur ca am reusit intru la acest liceu si ca pot sa-mi continui studiile. A fost foarte greu la inceput cu acomodarea, dar in timp am legat aici si prietenii frumose. Dar am fost alaturi unii de altii, mai ales ca eram plecati de acasa cu totii”, ne-a zis si Laura Cozanu, venita in Bacau din comuna Oituz.
Elevele s-au integrat destul de usor in noua etapa a vietii lor, chiar daca noii colegi de clasa sunt altii. Sunt insa sprijinite mereu de profesori, de conducerea liceului si, mai ales, de diriginte. Si pentru ca cei care au ramas se descurca destul de greu, directorul Colegiului National „Vasile Alecsandri”, profesor Vasile Cautis, continua sa lupte, asa cum a facut-o in fiecare an, sa atraga alte fonduri pentru sustinerea acestor elevi, pentru a le crea conditii bune si in internat, pentru a le oferi si o viata sociala frumoasa, dincolo de bancile scolii. Mai ales ca o si merita. Din plin.
„Cu acesti copii am reusit ceea ce ne-am dorit. Având clase de gimnaziu in colegiu, i-am format exact dupa cerintele noastre si dupa nivelul liceului. Se vede diferenta intre cei care au venit din alte scoli si ei. Sansa lor este, bineinteles, cea mai buna, cea mai mare. Speram sa reuseasca, punându-si in continuare increderea in noi, dar si noi in ei pentru a obtine rezultate foarte bune.”
Prof. Emanuela Oiegar, diriginte clasa a IX-a G – CN „Vasile Alecsandri”„Programul «Guvernul României» a inceput in anul scolar 2008-2009 când s-a format acea clasa de la Colegiul National «Vasile Alecsandri» cu elevi cu rezultate deosebite, provenind din mediul rural. Acei copiii sunt in clasa a IX-a, dupa terminarea ciclului gimanzial. In ultimii ani nu s-au facut alocari bugetare suplimentare pentru infiintarea altor clase. De aceea, nu exista o alta unitate scolara in care sa se deruleze acest program.”
Prof. Claudia Merticaru, inspector scolar ISJ Bacau
Programul „Guvernul României” s-a adresat elevilor capabili de performanta din mediul rural. In selectia lor important a fost ca familia copilului sa aiba un venit pe membru de familie sub o treime din salariul de baza minim brut pe tara. Prioritar a fost si faptul ca elevul sa fi absolvit clasa a IV-a cu merite deosebite. Conform legii, cuantumul bursei era de 350 lei pe elev, in fiecare luna, pentru cazare si masa, la care se adaugau alti 150 de lei pentru cheltuieli de nevoi personale.