24 decembrie 2024

Dreptul de a scrie – „Nu-i lăsa pe nemernici să te distrugă!”

Când ai citit ultima dată o carte, când ți-ai exprimat ultima dată opinia, în scris (chiar pe Facebook și Instagram)? Chiar dacă ești fată / femeie, ai (încă) acest drept. Știai? În romanul distopic „Povestea slujitoarei” (ce stă la baza serialului cu același nume), scris de autoarea canadiană Margaret Atwood, femeile din statul totalitar Galaad fuseseră private de toate drepturile și libertățile, în special de drepturile la informare și libera exprimare. Chiar și celor din înalta societate li se tăia un deget, la prima abatere, apoi mâna și chiar puteau să-și piardă viața, împușcate, atârnate de un zid sau omorâte cu pietre ori sfâșiate de câini, dacă erau prinse citind sau scriind. Erau ”obiecte decorative”, ca soții de comandant, chiar dacă îi depășeau pe unii în inteligență, ”utere umblătoare”, dacă erau fertile, pentru femei care nu puteau avea copii. Propriii copii erau furați și încredințați celor bogați. Pare incredibil și revoltător, dar nu imposibil totuși de imaginat într-un lume în care, și astăzi, ți se pot restrânge atât de ușor libertățile, în numele unei stări de urgență.

Din 7 decembrie 2019, elevii Cercului de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău, în majoritate fete (întâmplător sau, poate, nu), au scris fără întrerupere, în rubrica săptămânală „New Press” articole de opinie și informare, unele critice, altele solare, despre mediul școlar, despre societate, despre pandemie, despre cărți citite sau evenimente la care au participat, despre ceea ce poți simți, ca elev sau elevă, copil, adolescent sau aproape major, în lumea în care trăim. Ca profesoară coordonatoare, am văzut urmările acestui fapt; unele mi-au fost mărturisite, altele le-am observat în evoluția fiecăruia. Au câștigat mai multă încredere în ei și li s-au dezvoltat curajul de a se exprima liber și capacitatea de analiză și înțelegere, au citit mai mult, au devenit mai atenți, la ei înșiși și la cei din jurul lor, au devenit conștienți de responsabilitățile și de drepturile lor, au învățat să și le exprime. Iar noi, adulții, am devenit puțin mai buni, parcă, citindu-i. Sau ne-am amintit că putem fi. Ne dorim ca, în viitorul an școlar, cele mai frumoase texte din rubrica noastră ”New Press” să fie adunate într-un volum, prin care să sărbătorim acest drept al tuturor copiilor de a scrie, de a citi, dreptul lor la informare și la libera exprimare.



Mulțumim ziarului „Deșteptarea” că sprijină dreptul la libera exprimare în rândul tinerilor, fie ei fete sau băieți, că le-au oferit șansa acestor elevi de a semna alături de profesioniști ai scrisului! Mulțumesc echipei „Deșteptarea”, care, săptămânal, a făcut ca gândurile, opiniile lor să ajungă la cititori! E important ca vocea celor tineri să se facă auzită.

Te așteptăm, în toamnă, să te alături echipei Cercului de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău, pe care îl coordonez, să cunoști copii la fel de curioși și de inteligenți ca tine, să descoperi valoarea dreptului tău de a te exprima. Ne găsești la Palatul Copiilor Bacău, pe Facebook (https://www.facebook.com/CerculdeJurnalismBacau), pe Instagram (https://www.instagram.com/newpress.bc) sau la adresa https://www.newpressbacau.com/.

Până la începutul anului școlar viitor, rubrica noastră „New Press” din ziarul Deșteptarea ia o mică vacanță. Vom reveni, în toamnă, cu noi proiecte, care includ scrisul, lectura, fotografia, filmul, PR-ul. Pentru că, din fericire, nu suntem în societatea totalitară Galaad, și dreptul la libera exprimare nu ne-a fost interzis. Sau pentru a ne asigura că nu vom ajunge acolo. „Nu-i lăsa pe nemernici să te distrugă”.

Prof. Laura Huiban



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img