Ministerul Educației a publicat luni, 5 iulie, pe site-ul dedicat www.bacalaureat.edu.ro, rezultatele obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2021.
Rezultatele au fost afișate atât pe pagina web menționată anterior, cât și în centrele de examen, prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidaților, în concordanță cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR).
În judeţul Bacău, rata cumulată de promovare (înainte de contestații) este de 76,5% (ceea ce înseamnă un număr de 2.896 de candidaţi care au obţinut medii peste 6, dintr-un total de 3.786 de candidați prezenți). Pentru promoția curentă, rata de promovare este 81% (respectiv 2.767 de candidați cu medii peste 6, dintr-un total de 3.416 prezenți), iar pentru promoțiile anterioare rata de promovare este de 34,8% (calculată la 370 de candidați prezenți, din care cu medii peste 6, respectiv declarați promovați, 129).
Patru candidați au obținut media 10 (un absolvent de la Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău- matematică-informatică, un absolvent de la Colegiul Național „Gh. Vrănceanu” Bacău- științe sociale, un absolvent de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Bacău- științe sociale și un absolvent de la Colegiul Național de Artă „George Apostu” Bacău – muzică). Toți cei patru candidați sunt din promoția curentă.
Pe discipline de examen, situația candidaților din județul Bacău cu note de 10 este următoarea:
• 33 au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română;
• 80 au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului (Matematică – 32 / Istorie – 48);
• 265 au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării (Biologie – 27, Chimie – 7, Filosofie – 1, Fizică – 40, Geografie – 61, Informatică – 22, Logică, argumentare și comunicare – 83, Psihologie – 10 și Sociologie – 14).
Medii de promovare:
• 4 candidații au obținut media 10 (zece);
• 641 de candidați au obținut medii între 9 și 9.99;
• 906 de candidați au obținut medii între 8 și 8.99;
• 765 de candidați au obținut medii între 7 și 7.99;
• 584 de candidați au obținut medii între 6 și 6.99;
Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi, 5 iulie, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele înregistrate după soluționarea contestațiilor vor fi anunțate vineri, 9 iulie.
Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:
*recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
*susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
* obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.