Dialog de weekend cu antrenorul echipei de volei feminin a Științei Bacău, Florin Grapă. Luând în considerare tonul discuției, weekend-ul pare să fi căzut, de această dată, într-o marți plină-ochi cu ceasuri negre. Iar termenul de dialog este mai degrabă impropriu. De o parte sunt întrebările reporterului. De cealaltă, oftaturile antrenorului care are în palmares patru titluri de campion și cinci Cupe ale României. Toate cu Știința. Dacă adăugăm și cele 15 ediții în care echipa lui Grapă a terminat campionatul ca vice-campioană… Chiar, le punem? „Domn profesor, mai țineți minte când Știința încheia campionatul pe 2, iar un fost primar vă spunea «Florine, păi locul 2 nu se pune»?”.
Domn profesor zâmbește. Chinuit, dar zâmbește. Ehehe, ce bun ar fi acum un loc 2… Duse sunt însă acele vremuri. Așa cum s-au dus și echipele în fața cărora Știința a pierdut mai multe titluri. RATB Grundfos, Rapidul Xeniei Ivanov, Metal Galați, Tomis Constanța… Ele s-au dus, Știința a rămas. A rămas să se bată cu Blajul, cu Târgoviște, mai nou cu CS Medgidia. Vorba vine să se bată: majoritatea echipelor cu pretenții din A1 au bugete serioase. Și loturi pe măsura bugetelor. Că tot aminteam de Medgidia: formația dobrogeană tocmai a luat-o pe Ioana Baciu. Acum doi ani te-ai fi frecat la ochi. Ar fi fost ca și cum ți-ai fi imaginat că Messi va juca pentru Cadiz. Sau că va semna cu Elche. Zâmbetul lui Grapă s-a dus și el. Buzele s-au strâns pentru un nou oftat:
„Uite că Baciu ajunge la Megdidia. La fel și Calotă. Și Trică. Iar eu de-abia mă pot gândi la…”. Numele se pierde. De fapt, nici nu are prea multă importanță. Astăzi, Știința nu se mai poate gândi la nume importante ca variante de tramnsfer. Prin urmare, reporterul renunță la întrebare. Dar nu renunță și la gândul că cineva în tot Bacăul ăsta va reuși, până la urmă, să asigure un suport financiar însemnat celei mai galonate echipe a județului de după 1989. Oare o fi chiar atât de greu? Ce ironie: să ai un antrenor de valoarea lui Grapă și condiții financiare sub Medgidia, Voluntari ori Lugoj. Ironia își găsește explicația în nepăsarea dusă până la nesimțire ce a făcut- pentru a lua un singur exemplu din cele mule, foaaaarte multe- ca stadionul „Municipal” să devină o rușinoasă ruină în centrul orașului.
În jurul „Municipalului” e plin de bălării. Iar la câteva sute de metri mai încolo, Sala Sporturilor se ține și ea cu greu în picioare. Înăuntrul ei se află o fostă multiplă campioană a României la volei feminin care refuză pur și simplu să moară. Și un antrenor care oftează. Îi pasă cuiva? Îi mai pasă?
