25 noiembrie 2024

Fotbal: Cristian Sava, reales în fruntea AJF Bacău

Noul președinte al Asociației Județene de Fotbal Bacău este…vechiul său președinte, Cristian Sava. Acesta a fost (re)ales în fruntea AJF Bacău și își va exercita cel de-al patrulea mandat consecutiv de conducător al structurii ce coordonează fotbalul amator și juvenil din județ. Alături de președintele Cristi Sava, au fost aleși ca vice-președinți Nelu Hârlea (Moinești) și Marius Ionică (Dărmănești), iar ca membri ai Comitretului Executiv, Costel Popa (Sascut), Costică Ene (Curița) și Gheorghe Andrieș.

În timp ce Costel Popa și Costică Ene sunt reprezentanții cluburilor de Liga a Iv-a, Gvheorghe Andrieș are calitatea de reprezentant al cluburilor cu activitate de copii și juniori. La alegerile derulate sâmbăta trecută, la sediul AJF Bacău au participat 40 din cei 45 de mebri afiliați.



În altă ordine de idei, viitoarea ediție a campionatului de Liga a IV-a ar putea demara în a doua jumătate a lunii august, în timp ce startul competițiilor rezervate juniorilor ar urma să fie dat la începutul lui septembrie.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014