Pe vremea mea, dacă ar fi să folosesc o sintagmă care acum pare desuetă, era valabilă aserțiunea „Nu lăsa pe mâine, ce poți să faci astăzi”, era, ca să simplificăm, un îndemn, chiar un mod de lucru, care se imprima și se transmitea, în familie sau în comunitate. Cu timpul, condițiile istorice, politice și morale au deturnat sensul și esența, astfel că acum vorbim și chiar acționăm după deviza: „Lasă pe mâine ce poți să faci astăzi”.
Și a devenit lege la români. Ce atâta grabă!, că și aceasta strică treaba! A prins repede și mergem înainte, e un fel de a spune, deoarece, se vede, se simte – dăm înapoi serios și cu mare responsabilitate. Vreți exemple, nu? pentru a-mi justifica spusele. Am la îndemână câteva proaspete, luați fără reținere, e gratis: Planul Național de Redresare și Reziliență trebuia să fie finalizat și aprobat de CE încă de ieri, dar noi l-am amânat pentru mâine, ce rost are graba, ce mai contează că jumătate dintre țările membre ale UE s-au apucat de redresare, le curg banii. Noi? Mâine, ce, nu-i tot o zi!
În Bacău avem mai multe exemple: Finalizarea Spitalului Municipal se tot amână de vreo 10 ani, de parcă ar fi vestita catedrală Sagrada Familia (Sfânta Familie) din Barcelona. Când ne vom hotărî să-l terminăm, va trebui mai întâi să-l dărâmăm. Un alt exemplu: bugetul pe anul 2021 nu l-am aprobat ieri, când era normal, îl tot amânăm, cred că ne prind sărbătorile de iarnă fără buget. Nu-i distractiv?
Tot în Bacău ne-am propus (cine ne-am propus?) să asfaltăm toate străzile de pământ și pietriș, ce rost mai are, oamenii s-au învățat cu ele așa, și mâine este o zi. Să vă mai spun câte zile am amânat investiția de la Insula de Agrement sau „redresarea” Casei Alecsandri, a hotelurilor Central și Moldova, a Pietonalului din centrul orașului? Dar câte exemple…Azi ne odihnim, după eforturile de ieri, că ieri a fost astăzi, iar astăzi va fi mâine, iar mâine-poimâine. Adică, toate la timpul lor, că și mâine este o zi.
