În perioada 5 – 30 iulie 2021, Facultatea de Științe Economice își va deschide porțile pentru absolvenții de liceu care doresc să îmbrățișeze cariera de economist, precum și pentru absolvenții studiilor de licență care doresc să urmeze un program de master în domeniul economic.
Atât la studiile universitare de licență, cât și la studiile universitare de master, oferta Facultății de Științe Economice cuprinde domeniile: Administrarea afacerilor, Contabilitate și Marketing.
Pentru studiile universitare de licență, absolvenții de liceu pot opta atât pentru forma de învățământ cu frecvență (IF), cât și pentru forma de învățământ cu frecvență redusă (IFR) sau la distanță (ID). Astfel, programele oferite de Facultatea de Științe Economice pentru studii de licență sunt: Administrarea afacerilor – IF, Contabilitate și informatică de gestiune – IF, Contabilitate și informatică de gestiune – IFR, Marketing – IF, Marketing – ID.
Oferta de studii masterale cuprinde programele: Contabilitate, audit și expertiză contabilă, Managementul și administrarea afacerilor mici și mijlocii și Marketing și comunicare în afaceri.
Toate programele de studii de licență și master oferite de Facultatea de Științe Economice sunt acreditate.
Înscrierea candidaților se realizează online pe platforma www.admitere.ub.ro, în perioada 05-30 iulie 2021. Candidații care nu dețin mijloace tehnice pentru înscrierea la concursul de admitere online, pot avea acces, în sălile puse la dispoziție de Facultatea de Științe Economice, la toate mijloacele necesare pentru efectuarea înscrierii.
Programul de înscriere online este de 24 de ore din 24, iar pentru cei care optează să se înscrie la sediul Facultății de Științe Economice programul de lucru este: Luni – Vineri: 9.00-15.00, Sâmbătă: 9.00-12.00. (Duminica nu se fac înscrieri la sediul facultății.)
Orice alte informații se pot obține de pe pagina web a facultății https://www.ub.ro/fsec/, prin e-mail la adresele: stiinteec@ub.ro și stiinteec@gmail.com sau la numerele de telefon: 0234/516345 și 0728/091777.
„Ne adresăm absolvenților cu diplomă de bacalaureat și de studii universitare de licență, cu o ofertă generoasă de specializări de studii economice, în concordanță deplină cu cerințele pieței și a bursei locurilor de muncă pentru studii superioare de licență și masterat. Aceste cerințe sunt agrementate cu strategiile de pregătire din 6 (șase) țări cu care Facultatea de Științe Economice colaborează în Europa de peste 2 (două) decenii și nu numai. Studenții facultății colaborează cu C.E.C.C.A.R. – ul Bacău și Camera Auditorilor Financiari din România, astfel încât nu se mai solicită, la trecerea de la masterat, concurs, la cele două forme de perfecționare postuniversitară. Practica pe care o efectuăm în unitățile economice, viața studenților înscriși în cadrul Ligii Studenților din UBc, locurile în căminele puse la dispoziție, vin să completeze activitatea vieții studențești la nivelul vieții academice băcăuane.” -Prof. univ. dr. Ovidiu Leonard Turcu, Decanul Facultății de Științe Economice.
„Legătură mea cu Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a început, în anul 2017, când am hotărât să pășesc cu o dorință de învățare și încredere în forțele proprii, în incinta Facultății de Științe Economice, unde urma să îmi depun și dosarul de studii. Îmi doream să aplic la o facultate bună, să fiu aproape de casă și să îmi și placă ce fac. În momentul în care mi-am fixat aceste 3 obiective, primul lucru care mi-a venit în minte a fost Bacău, Universitatea „Vasile Alecsandri”. Acolo mi-am dorit, acolo am aplicat, fiind, de altfel, și singura facultate la care m-am prezentat. Experiența înscrierii a fost foarte plăcută deoarece profesorii cu care urma să am ore de curs și seminar m-au încurajat și mi-au clarificat orice nelămurire. Întotdeauna aceștia au fost „acolo” să mă ajute, să îmi ofere un sfat bun, să îmi explice ce nu am înțeles, să mă îndrume când am fost în impas. Există o multitudine de evenimente ce îți animă viața de student. Începând cu activități de divertisment cum ar fi: Balul bobocilor, seri de karaoke, evenimente organizate cu ocazia Crăciunului, Valentine’s day etc. și terminând cu activități pentru dezvoltarea și antrenarea inteligenței studentului, mediul universitar este construit în așa fel încât, studenții să îmbine utilul cu plăcutul. Experiența celor 3 ani petrecuți în cadrul programului de studii de licență Administrarea afacerilor m-a determinat să îmi doresc să îmi continui studiile de master la această facultate și, astfel, să aflu cât mai multe informații cu privire la mediul economic și de business. În concluzie, recomand Facultatea de Științe Economice tuturor celor care doresc să urmeze studii în domeniul Administrarea afacerilor – este un loc în care te poți dezvolta și deveni profesionist în domeniu.”–Andreea-Roxana Spulber, masterandă, anul I, programul de studiiManagementul și administrarea afacerilor mici și mijlocii.
„Sfârșitul liceului m-a adus în fața unei decizii importante din viața mea, aceea de a-mi alege un nou drum în viață. Am optat pentru Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, programul de studii Contabilitate și informatică de gestiune și sunt extrem de mulțumită pentru decizia luată. Încă de la primele cursuri, din anul I de facultate, am fost impresionată de profesionalismul dascălilor, de modul academic de abordare a teoriei și practicii contabilității, dar totodată prietenos și accesibil studenților. Absolvirea acestui program de licență a reprezentat pentru mine o etapă eficientă de dezvoltare personală și profesională, de acumulare de competențe și abilități care în prezent mă ajută să îmi continui demersul de a deveni un bun economist-contabil. Imediat, după susținerea licenței, am făcut primul pas de punere în aplicare a cunoștințelor dobândite, respectiv am fost angajată pe post de economist într-un compartiment financiar-contabil din cadrul unei întreprinderi de prestigiu. Acest lucru mi-a dat posibilitatea de a-mi pune în aplicare ceea ce am învățat în timpul facultății. Pot să afirm că m-am adaptat cu mare ușurință la exigențele primului meu loc de muncă, iar cunoștințele teoretice de contabilitate și experiența dobândită în stagiul de practică de specialitate, efectuat pe parcursul studiilor de licență, mi-au fost de un real folos. În prezent, sunt studentă în anul II, la programul de master Contabilitate, audit și expertiză contabilă. Acest master mă ajută să îmi aprofundez cunoștințele în contabilitate, programul fiind pliat pe nevoile studentului, dispune de informații care ajută la aprofundarea cunoștințelor dobânditepână în prezent, precum și la acumularea unora noi, utile activității viitoare. Pe perioada pandemiei activitatea didactică s-a desfășurat online, dar cadrele didactice s-au adaptat din mers, reușind și în aceste condiții dificile să ne transmită informațiile necesare însușirii cunoștințelor disciplinelor abordate. Pe această cale mulțumesc întregului colectiv profesoral pentru sprijinul acordat, atât mie, cât și colegilor mei.” – Andreea-Mihaela Oneț, masterandă, anul II, programul de studii Contabilitate, audit și expertiză contabilă.
„Pentru сă în viață сel mai important este să faсi сeea сe iubești și să alegi drumul сare сonsideri сă ți se potrivește сel mai bine, în anul 2016, am luat deсizia de a mă însсrie la Faсultatea de Științe Eсonomiсe din сadrul Universității „Vasile Aleсsandri” din Bacău, programul de studii ales de сătre mine fiind Marketing,un program care se plia întrutotul pe dorințele mele în ceea ce privește cariera. Pe tot parсursul faсultății, am avut profesori сare ne-au învățat elemente teoretiсe сu o foarte bună apliсabilitate într-o viitoare сarieră și сare ne-au soliсitat aсtiv o gândire сritiсă. Aсeastă faсultate oferă studenților multiple oportunități de praсtiсă, burse și stagii de pregătire în străinătate. Am benefiсiat de burse pentru rezultatele obținute, am realizat stagii de praсtiсă în сadrul firmelor de top din orașul Baсău. Am avut șansa să mă impliс în desfășurarea unei сampanii soсiale, moment în сare eu și сolegii mei am avut oсazia să punem în praсtiсă tot сe am învătat pe parcursul facultății și ne-am folosit de toate instrumentele și tehniсile de marketing pentru a atrage atenția asupra aсelui сaz soсial.În urma absolvirii сiсlului de liсență, am ales să îmi сontinui studiile în сadrul aсeleiași faсultăți, alegând programul de master Marketing și сomuniсare în afaсeri. Chiar daсă sistemul de învățământ nu mai era unul nou pentru mine, am avut plăсuta surpriză să desсopăr noi aspeсte pozitive, prin proieсtele dezvoltate împreună сu сadrele didaсtiсe și сu сolegii mei. Reсomand сu сăldură tuturor care se gândesс să porneasсă la un drum în domeniul marketingului să aleagă Faсultatea de Științe Eсonomiсe din сadrul Universității „Vasile Aleсsandri” din Bacău.” -Roxana Popa, masterandă, anul II, programul de studii Marketing și comunicare în afaceri, Facultatea de Științe Economice.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.